Prim-adjunctul locotenent-colonel Orlando Şchiopu a fost suspendaţ din funcţie, la aproape o lună de la tragedia din Colectiv. După 23 de ani, timp în care a salvat vieţi, Şchiopu se simte acum“tras pe dreapta ca o locomotivă stricată” şi neîndreptăţit, explicând că rolul lui la ISU a fost strict unul operaţional.
El mai spune că după scandalul de la Emagic, el şi colegii săi din conducere s-au pus la dispoziţie, fără să li se ceară de la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pentru că au considerat că "aşa este deontologic şi onorabil pentru nişte ofţeri".
Într-un interviu Orlando Şchiopu a declarat că responsabilitatea sa la ISU Bucureşti a fost strict legată de partea operativă.
“Partea operativă înseamnă alertare, înseamnă deplasare, înseamnă ajungere în timp util, luarea deciziilor şi salvarea vieţilor, înseamnă echiparea efectivelor, dispozitivelor situaţiilor de urgenţă. Eu, în toată activitatea mea, m-am ocupat doar de partea operativă. Nu mi-am dat cu părerea nici pe partea de prevenire, nici pe partea de logistică, nici pe partea de resurse umane, nici pe juridic, că nu a fost treaba mea”, a declarat Şchiopu la Mediafax.
Prim-adjunctul suspendat povesteşte despre misiunea din acea noapte, când a făcut tot ce a putut pentru a salva cât mai multe vieţi.
“În noaptea de 30 octombrie eram acasă, eram după o zi în care făcusem exerciţii pentru intervenţii la metroul Capitalei. Începând cu ora 01.00, am făcut un exerciţiu complex, de antrenament, la metroul Capitalei şi am petrecut toată noaptea în galeriile metroului Pipera. Am făcut până la 3.00 - 3.30 antrenamente pentru eventuale intervenţii la metroul Capitalei. Seara zilei de 30 octombrie, vă daţi seama după o noapte istovitoare şi o zi la fel, m-a prins dormind, la ora aia efectiv dormeam. Am fost anunţat despre eveniment, am chemat maşina de serviciu şi m-am dus la faţa locului intervenţiei”, a povestit acesta.
“Sunt un om care, din punctul meu de vedere, am făcut tot ce s-a putut, ca să salvez oameni, m-am deplsat în momentul în care am fost solicitat şi, împreună cu echipa, am făcut tot ce am putut ca să salvăm oameni, iar acum sunt tras pe dreapta, ca o locomotivă bătrână, ineficientă. Apare la televizor faptul că am fost dus la DNA cu mandat, ceea ce nu era adevărat, apare faptul că sunt un mincinos. Nu apare niciunul dintre şefi să-mi ia apărarea, este un sentiment de dezamăgire totală”, mai spune Şchiopu.
Audierea şefilor ISU Bucureşti-Ilfov - inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Schiopu şi adjunctul Giani Aldoiu - vine după ce Gazeta Sporturilor a relatat că ISU ştia despre existenţa clubului Colectiv cu mai bine de o lună înaintea incendiului care a provocat până acum 60 de morţi.
Conducerea ISU a confirmat că știa de existența clubului Colectiv. Această confirmare vine după ce Raed Arafat afirmase chiar în noaptea tragediei de la Colectiv nu acest club nu se află în baza de date a ISU.
Mai mult, conform unui mail trimis de firma Emagic care se ocupă de organizarea unor evenimente, pompierii au fost invitați în clubul Colectiv cu 5 săptămâni înainte de tragedia în urma căreia și-au pierdut viața 60 de oameni.