Prezervative găurite, descoperite de inspectorii OPC, în comerț la Constanța

Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au descoperit, în urma unui control, zeci de cutii cu prezervative chinezești care copiau produsul original, toate cele verificate prin sondaj fiind găurite, potrivit șefului OPC Constanța, Horia Constantinescu.

Controlul OPC a avut loc inițial într-un magazin din Constanța. “Am găsit prezervative la un control , erau prezervative care copiau produsul original, făcute cred că, special, dacă mă întrebați pe mine. Erau produse chinezești care imitau produsul original  și toate erau sparte”, a declarat Horia Constantinescu, într-o conferință de presă. Inspectorul OPC care a efectuat controlul a mers și la depozitul de unde proveneau prezervativele.

“Nu mă întrebați cum le-a verificat. Dar intr-adevăr, desfăcând o cutie întreagă, nu vă gândiți  la pericolul de a primi un copil în plus, gândiți-vă la pericolul transmiterii de boli, toate prezervativele erau sparte, găurite. Dar găurite intenționat, erau găurite mecanic , nu prezentau găurire din accident de fabricație. Era clar că erau înțepate special. Eu cred că erau pentru ai lor, să ajungă la 4 miliarde”, a glumit, la final, Horia Constantinescu.