Universitatea de Vest găzduieşte 50 de caricaturi realizate de Ştefan Popa Popa's.
Vladimir Putin, Barack Obama, alţi foşti preşedinţi americani şi înalţi demnitari europeni şi internaţionali pot fi admiraţi, zilele acestea, la Timişoara, în cadrul unei expoziţii inedite realizate de celebrul caricaturist Ştefan Popa Popa's.
Omul mai rapid decât calculatorul, prezent în Guinness Book, nominalizat de Vatican între primele 100 de personalităţi mondiale şi care a uimit zeci de preşedinţi din întreaga lume, artistul timişorean Ştefan Popa Popa's expune la Universitatea de Vest din Timişoara un număr de 50 de portrete ale celor mai cunoscuţi politicieni.
Expoziţia cuprinde personalităţile lumii pe care le-a întâlnit în ultimul an. Aproape fiecare lucrare e însoţită fie de o fotografie cu artistul şi celebrul "model", în timp ce acesta din urmă intră în posesia tabloului, fie de o scrisoare de mulţumire.
Nicolas Sarkozy e singurul şef de stat de la care Popa's nu a primit încă o astfel de reacţie. "E singurul de la care nu am primit un feedback. Nu ştiu ce să spun, nu aş crede că nu a trimis o scrisoare în acest sens. Nu de mult, am avut surpriza ca la o percheziţie făcută de autorităţi la o importantă personalitate publică de la noi, să fie găsită o scrisoare de mulţumire din partea doamnei Allbright, care îmi era adresată", povesteşte artistul.
Preferatul său, François Mitterrand
Premierul rus are deja în colecţie trei portrete semnate Popa's. "Când i l-am dat pe al treilea, mi-a spus că este curios că în fiecare arată altfel. I-am explicat că oamenii sunt diferiţi de la un moment la altul", a mai declarat artistul. Unul dintre "preferaţii" lui este fostul preşedinte francez François Mitterrand, pe care l-a caricaturizat de foarte multe ori.
Ştefan Popa Popa's este un cunoscut al evenimentelor inter naţionale, la care e invitat să realizeze pe loc caricaturile celor mai cunoscuţi oameni ai lumii, cum ar fi Dalai Lama, Kofi Anan etc. Cu toţii îi mulţumesc. "Dear Ştefan, thank you (...) for the caricature (...)", scrie Barack Obama.
"Nu m-am întâlnit cu Obama, caricatura i-a fost trimisă. Însă am primit o scrisoare de mulţumire. Cu adevărat m-am speriat când am văzut plicul, pe care scria «White House», adus de factorul poştal", conchide caricaturistul.
Expoziţia de la Universitatea de Vest din Timişoara poate fi vizitată până la sfârşitul acestei săptămâni.
CARTEA RECORDURILOR
Cel mai rapid caricaturist din lume
Ştefan Popa Popa's a început să deseneze la vârsta de 5 ani, iar la 7 ani i-a fost publicată prima caricatură într-un ziar local. La 19 ani a fost descoperit de Henri Coursaget, primul preşedinte al UNESCO. Ştefan Popa Popa's a absolvit Universitatea Politehnică din Timişoara şi Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franţa.
De-a lungul vremii, caricaturistul român a stabilit o serie de recorduri, care mai de care mai interesante. Astfel, Ştefan Popa Popa's este singurul om care poate să realizeze o caricatură cu patru secunde mai repede decât calculatorul, intrând în 1995 în Cartea Recordurilor pentru că a realizat 131 de caricaturi în 60 de minute. Apoi, caricatura pictorului Salvador Dali este inclusă în catalogul Muzeului "Salvador Dali".
Pe de altă parte, un critic de artă francez declara, la un moment dat, că dacă s-ar lipi una de alta caricaturile realizate de Ştefan Popa Popa's cu siguranţă că s-ar înconjura Ecuatorul de câteva ori. Artistul pregăteşte o altă mare provocare: în curând va pleca la Bruxelles, unde îi va portretiza pe cei peste 700 de parlamentari europeni.