PREVIZIUNILE EVZ 2014. Ponta va candida, Băsescu va face jocurile
- Andreea Udrea, consultant politic
- 6 ianuarie 2014, 09:58
Cu două mize deosebit de importante, alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale, anul politic 2014 se anunţă a fi unul spectaculos.
În contextul în care, în acest an, principalele partide politice îşi vor pune toate resursele la bătaie în vederea alegerilor prezidenţiale, şi primul test fiind alegerile europarlamentare din vară, 2014 se anunţă a fi un an spectaculos din punct de vedere politic. EVZ vă prezintă cele mai probabile evoluţii politice. 1. USL se va rupe. Cel mai probabil, înainte de alegerile europarlamentare, în condiţiile în care PNL şi PSD au început să se certe chiar din primele zile ale anului. Dincolo de tensiunile dintre cei doi parteneri, este greu de crezut că un partid precum PSD, situat în sondaje la o intenţie de vot de 40%, va lăsa pe mâna PNL, şi implicit a lui Crin Antonescu cea mai înaltă funcţie în stat. Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a vorbit public despre o ruptură în martie, astfel încât partidele să aibă timp să se pregătească de europarlamentare. 2. Nu vom avea o nouă Constituţie. În contextul în care PSD şi PNL iau în calcul candidaturi separate la prezidenţiale, nimeni nu mai vrea să ciuntească din atribuţiile preşe din telui Ro m â n i e i . Cel mai probabil, proiectul gestionat de Crin Antonescu nu va ajunge să fie supus referendumului în acest an, dar va fi folosit de USL ca o temă de campanie anti-Băsescu. 3. Traian Băsescu va juca în continuare un rol esenţial în 2014, întrucât Dreapta nu va fi capabilă să furnizeze un alt lider. În contextul în care şeful statului a jucat cu succes, în 2013, rolul de lider al Opoziţiei şi a câştigat toate bătăliile politice importante cu o Uniune ce are în Parlament o majoritate de 70%, este greu de crezut că Traian Băsescu nu se va implica la fel de mult în 2014. Rolul lui după ce va părăsi Palatul Cotroceni, în contextul în care a afirmat că nu va renunţa la politică, depinde şi de rezultatele prezidenţialelor. Rămâne de văzut şi în ce măsură Partidul Mişcarea Populară, continuatorul politicilor preşedintelui Băsescu, va fi validat electoral. 4. Victor Ponta va candida la prezidenţiale. De la asumarea unui rol deosebit de activ în politica externă, manifestat până acum prin numeroase vizite în afară, la discursul de prezidenţiabil de la Consiliul Naţional al PSD din 2013, Victor Ponta se comportă deja ca şi cum ar fi candidatul partidului la prezidenţiale. Lipsa unei alternative în PSD pentru înscrierea în cursa pentru Cotroceni şi faptul că nominalizarea unui candidat din afara partidului nu i-ar garanta păstrarea funcţiei de premier sunt alte motive care îl vor determina pe şeful PSD să se înscrie în cursă. Doar o erodare severă în sondaje ar putea modifica această traiectorie. 5. PNL va câştiga bătălia pentru locul 2 la europarlamentare în faţa PDL. Este o certitudine că PSD va obţine primul loc la alegeri, bătălia pentru locul doi urmând să fie câştigată, cel mai probabil, de liberali. PDL şi PNL sunt la egalitate în sondaje, dar PDL este în dezavantaj. Democrat-liberalii sunt puţin vizibili ca partid de Opoziţie, plus că vor împărţi voturile de dreapta cu PMP sau FC. În plus, PNL are ceea ce PDL-ului îi lipseşte: un lider combativ şi cu notorietate, Crin Antonescu, care poate aduce voturi partidului. 6. Regionalizarea nu se va face. Procesul de descentralizare, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, va fi probabil tot ceea ce va rămâne din proiectul de regionalizare şi va avea unicul efect de a-i face şi mai puternici pe şefii de Consilii Judeţene. 7. PDL va continua să se îndepărteze de Traian Băsescu. Actuala conducere a PNL nu pare să ia în calcul o apropiere de Traian Băsescu, iar şeful statului pare că şi-a pierdut speranţa după reacţia anemică a PDL la asaltul USL asupra Justiţiei din decembrie. PDL va deconta electoral îndepărtarea de şeful statului, caz în care Vasile Blaga îşi joacă funcţia de lider al partidului. 8. Asaltul USL la adresa justiţiei va continua. Superimunitatea aleşilor este la mâna Curţii Constituţionale, unde însă balanţa s-a înclinat înspre USL, după ce senatorul PSD Toni Greblă a ajuns judecător la CCR. Legea amnistierii a fost retrimisă la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, de unde se va reîntoarce pe 1 februarie. Este evident că PSD doreşte trecerea acestor acte normative pentru a-şi satisface clientela cu probleme cu legea, în perspectiva celor două campanii electorale din acest an. Succesul acestui demers depinde foarte mult de PNL, care s-a opus public celor două proiecte, şi de Victor Ponta, care a dat semne că nu şi le-ar asuma dacă e să plătească electoral pentru ele. 9. Cum vor schimba clasa politică marile dosare. Liviu Dragnea, Varujan Vosganian, Adriean Videanu, Ion Stan, Relu Fenechiu, Adrian Năstase, Corneliu Dobriţoiu şi Alin Trăşculescu sunt printre actualii şi foştii demnitari ale căror procese ar putea avea finalitate în 2014. Până în prezent, tentativele de intimidare ale USL la adresa procurorilor au dat un rezultat contrar celui dorit. 10. Acciza suplimentară la combustibili nu va fi introdusă. Ca să aibă bugetul pe 2014 aprobat, premierul Victor Ponta a negociat cu preşedintele Traian Băsescu o amânare cu trei luni a majorării accizei la combustibili. Şeful statului a afirmat că nu va semna un memorandum cu FMI care să permită introducerea acestei accize şi a spus că aceasta nu este necesară. Cu toate acestea, războiul dintre Palate pe această temă, cel mai probabil, va continua.