Oamenii întreţin din ce în ce mai rar relaţii sexuale, iar motivele care stau la baza acestui dezechilibru sunt legate fie de ritmul alert al activităţilor cotidiene, fie sunt de vină seriale precum Game of Thrones, ori serviciile de streaming video precum Netflix, susţine un profesor de la Cambridge.
David Spiegelhalter, de profesie statistician şi autor al volumului „Sex By Numbers”, este de părere că dacă apropierile intime dintre oameni se menţin în ritmul actual, până în 2030 nu vor mai face sex deloc.
Potrivit statisticilor profesorului David Spiegelhalter, cuplurile cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani, active sexual, în medie, făceau sex de 5 ori pe lună, în 1990. Până în 2000 frecvenţa actelor sexuale în cuplu a scăzut la 4 pe lună şi la 3 până în 2010.
Cercetătorii adaugă că oamenii care devin dependenţi de seriale TV, îşi dedică mai mult timp vizionării şi alcordă mai puţină atenţie partenerilor de viaţă, respectiv mai puţină vreme întreţinerii relaţiilor intime.
Previziunile profesorului sunt fără îndoială ameninţătoare la adresa umanităţii, însă cea făcută de un cunocut futurolog este de-a dreptul sumbră: se estimează că până în 2050 oamenii vor apela mai mult sex cu roboţi ori alte dispozitive special create în aces sens, decât cu alte persoane.