Revin temperaturile de peste 30 de grade. Prognoza meteo pentru 20 august

Căldură. Sursa foto: EVZ

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru vineri, 20 august 2021. Temperaturile vor fi plăcute în cea mai mare parte a țării, iar Coduri galbene şi portocalii, de caniculă sau vreme rea nu au fost emise de către ANM.

Meteorologii anunţă că în sudul Olteniei se vor înregistra cele mai ridicate temperaturi, în timp ce temperatura minimă va fi de 10/17 grade Celsius.

Așadar, vremea pentru data de 20 august se anunță frumoasă, cu înregistrarea unei creșteri ușoare de temperatură, maximele termice fiind așteptate în sudul și sud-vestul țării. Vântul va sufla slab şi moderat și va înregistra intensificări ușoare în zonele montane.

Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de 24 şi 33 de grade, cu valorile cele mai ridicate în sudul Olteniei. Totodată, temperaturile minime vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 20 de grade pe litoral. În timpul nopţii, pe arii restrânse, vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, temperaturile maxime vor fi în jurul valorii de 30 de grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de 15 grade Celsius. Cerul va fi mai  mult senin, iar vântul slab spre moderat.

Prognoza meteo pentru principalele orașe din țară

În principalele orașe ale țării meteorologii anunță șanse reduse de precipitații şi o vreme în general frumoasă.

Timișoara: 29 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 6 km/h

În Craiova cerul va fi senin, temperatura maximă atingând pragul de 33 grade Celsius, iar temperatura minimă de 16 grade Celsius.

În Oradea vor fi 28 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 10 km/h,

Baia Mare: 26 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 6 km/h

Cluj Napoca: 26 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 54%, Vânt: 6 km/h

Sibiu: 26 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 11 km/h

În Arad cerul va fi senin, temperatura maximă atinge pragul de 29 grade Celsius, iar temperatura minimă de 15 grade Celsius.

Weekendul, de asemenea, se anunță cu temperaturi foarte plăcute și cer însorit. Maximele ajung la 28 de grade atât sâmbătă, cât și duminică, informează Administrația Națională de Meteorologie.

Cum va fi vremea până pe data de 22 august 2021

”Valul de căldură deja persistent din ultimele săptămâni va fi de interes cel puțin până la 20 – 23 august. La începutul săptămânii ne așteptăm ca valul de căldură să se intensifice în partea de vest și sud a țării, cu valori de peste 37, 38 de grade Celsius.

Această masă de aer mai cald acumulată de peste zi, în apropiere cu gradul mare de umezeală, determină formarea furtunilor de intensitate mare la nivel local”, a declarat directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

Fenomenele extreme de tipul vijeliilor puternice se vor menține până la finele anotimpului cald: „Vor mai fi de interes până la sfârșitul verii astfel de fenomene, astfel încât vara lui 2021 să fie o confirmare că și în România a fost o vară a extremelor meteo”, a concluzionat Elena Mateescu.