Un profesor renumit din SUA vine cu o nou prezicere despre ceea ce urmează să se întâmple după ce pandemia de Coronavirus va trece.
Economistul american Nouriel Roubini a lansat un avertisment crunt legat de ceea ce urmează după pandemia de Coronavirus: o recesiune foarte dură și o revenire grea, scrie Thefinancialexpress.
Poreclit „Doctorul Doom”, din cauza previziunilor sale negre, profesorul Roubini, care predă la Universitatea New York, a declarat că există câteva joburi care vor dispărea și nu vor reuși să-și revină.
Chiar dacă economia globală își va reveni în acest an de la impactul virusului chinezesc, aceasta va fi „anemică” pentru o perioadă îndelungată.
Profesorul mai avertizează că va urma o recesiune fără precedent. Roubini a prevăzut și criza financiară din 2008 înaintea multor analiști vestiți.
„În timpul crizei economice globale, economia a avut nevoie de aproximativ 3 ani pentru a-și reveni”, a declarat acesta pentru BBC.
Acesta a mai declarat că orice recuperare va fi în formă de „U” sau chiar de „L”, ceea ce înseamnă o recesiune extraordinară.
O recuperare a economiei în formă de „U” înseamnă că va scădea creșterea, iar apoi va crește brusc după o lungă perioadă de stagnare.
O recuperare a economiei în formă de „L” ar putea fi chiar și mai drastică pentru că ar înseamna ca economia să scadă și să rămână așa pentru o perioadă lungă de timp.
Acest scenariu ar fi posibil în cazul în care unele dintre joburi s-ar destrăma complet atât în țările bogate, cât și în cele sărace, ca rezultat al carantinei care a dus la închiderea multor sectoare de muncă.
„Aceste joburi care dispar, ar putea reveni doar parțial, probabil part-time, oferind salarii mai mici și fără alte beneficii. (…) Vor exista mai multe nesiguranțe legate de locurile de muncă și salarii pentru orice angajat”, anunță Roubini pentru BBC.
Avertismentele sale vin în timp ce numărul de cazuri de Coronavirus la nivel global a depășit 5 milioane, iar multe țări deja se luptă cu un al doilea val de infecții. De asemenea țările afectate încearcă din greu să-și repornească economia.
„Puteți redeschide magazinele, dar întrebarea este dacă dacă se vor întoarce”, spune el. „Majoritatea dintre centrele de cumpărături din China sunt încă goale. Jumătate dintre zboruri sunt închise. Magazinele din Germania sunt deschise, dar cine vrea să meargă la cumpărături?!”.
Asia va avea parte de o creștere mai bună decât alte economii avansate, dar va exista o ruptură și mai mare între SUA și China, astfel, multe țări asiatice vor fi forțate să aleagă între cele două superputeri.
„Fiecare dintre cele 2 vor spune lumii că ori sunteți cu noi, ori împotriva noastră”, a mai declarat acesta.
„Ori folosești sistemul meu de inteligență artificială, antenele mele 5G, tehnologia mea și roboții mei, fie le folosești pe cele ale rivalului meu. Lumea va fi mai divizată ca niciodată”, a adăugat profesorul.