Prețurile locuințelor vor crește. Experții preconizează noi scumpiri în domeniul construcțiilor

Sursă: Pfongabe33 | Dreamstime.com

O creștere semnificativă a prețurilor din domeniul construcțiilor este estimată de experți că va avea loc în următoarele trei luni, ceea ce va duce inevitabil și la creșterea a prețurilor la locuințe. Scumpiri sunt anunțate să aibă loc și în domeniul comerțului.

Noi scumpiri în sectorul construcțiilor sunt estimate să aibă loc în următoarele trei luni. Astfel, experții spun că preţurile lucrărilor de construcţii vor crește accentuat (sold conjunctural +44 %). Prin urmare, acestea vor duce și la o creștere a prețurilor la viitoarele locuințe.

Inflația pare a fi motivul pentru care aceste prețuri cresc. Potrivit celor mai recente analize cu privire la piața noastră imobiliară, pe segmentul rezidențial, se indică faptul că inflația face ravagii în acest domeniu. Prețurile apartamentelor noi au crescut în ultima perioadă cu până la 22%, față de 2021.

Pe lângă creșterea prețurilor, domeniul construcțiilor va cunoaște o perioadă de relativă stabilitate în ceea ce privește volumul producției (sold conjunctural +2%). De asemenea, o stabilitate se va înregistra și în ceea ce privește numărul de angajați (sold conjunctural -2%).

Creșteri de prețuri și în domeniul comerțului

Creșteri semnificative de prețuri se preconizează că se vor înregistra și în domeniul comerțului. Prin urmare, managerii societăților comerciale estimează o creștere a prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +49%).

În următoarele trei luni, activitatea economică din sectorul comerțului cu amănuntul va crește moderat (sold conjunctural +12%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o creştere, de asemenea, moderată (sold conjunctural +10%).

În plus, angajatorii estimează ca în următoarele trei luni să aibă loc o creştere și a numărului de salariaţi (sold conjunctural +14%).

În cadrul unei anchete din luna august 2022, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +3%).

În ceea ce privește numărul de angajați se estimează că va fi o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +35%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +24%).

INS precizează că soldul conjunctural reprezintă percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS.

Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă, potrivit Adevărul.