Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat, în cadrul emisiunii "După 20 de ani", că în următoarele două luni preţurile la alimentele procesate, în special la carne, vor cunoaşte o creştere de 10-12%.
"În ultima perioadă preţul la carne, pe segmentul producţiei primare a crescut cu 20%, pe fondul scumpirii cerealelor, însă la consumatorul final aceasta majorare se va traduce într-un preţ mai mare cu 7-8%", a spus Minea.
Potrivit acestuia, mai întâi a crescut preţul la cereale, iar abia la câteva luni s-a majorat şi preţul carnii. În ceea ce priveşte evoluţia preţului la zahăr şi ulei, preşedintele Romalimenta consideră că acestea nu ar trebui să mai crească, iar la pâine să rămână la acelaşi nivel.
"Pentru că vine sezonul cald, la legume şi fructe ar trebui să scadă (preţul – n.r.). În schimb, dacă vorbim despre alimentele procesate, acestea vor fi mai scumpe cu circa 10-12% în următoarele două luni", spune Minea.
Invitat la emisiunea difuzată de Pro TV, Adrian Rădulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, a explicat că majorarea preţului la cartofi s-a produs cauza cererii si ofertei. "Pentru că un kilogram de cartof importat costă 0,7 bani sau un leu, producătorul român nu voia nici el să dea aşa ieftin, aşa că mulţi au renunţat practic să cultive", afirma el.
Potrivit secretarului de stat, anul acesta suprafaţa cultivată ar putea să creasca pentru ca mulţi fermieri sunt atraşi de preţul mare cu care se vând aceştia.
Anul trecut cartofii s-au scumpit cu 45%, iar în primele două luni din 2011 preţul a crescut cu încă 17%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.