Preţuri în scădere. AFLĂ unde găsești cele mai ieftine terenuri lângă Bucureşti

Interesul investitorilor pentru terenurile intravilane din Bucureşti-Ilfov a crescut anul trecut, și în condițiile în care au avt loc scăderi de prețuri de până la 40%, potrivit unei analize a portalului Imopedia.

Cele mai ieftine terenuri se găsesc în localitatea Berceni Sat, unde a avut loc o scădere a preţurilor de 20% în ceea ce priveşte terenurile cele mai scumpe şi de 40% în cazul loturilor din câmp care au atins astfel valoarea de 3 euro/mp. La preţuri similare se pot achiziţiona şi terenurile aflate în câmp din Măgurele. În acest caz preţurile au coborât cu 27% pentru loturile centrale şi cu 40% pentru cele din câmp, ajungând la 33 euro/mp, respectiv 3 euro/mp.

O scădere puternică a prețurilor s-a înregistrat și în cazul terenurile din câmp din Chitila.  Astfel, dacă în decembrie 2009 acestea valorau în medie 45 euro/mp, în decembrie 2011 au ajuns la 15 euro/mp. De asemenea, valoarea metrului pătrat pentru terenurile din prim plan a scăzut cu 21% faţă de 2010, atingând 55 euro.

În zona Popeşti-Leordeni, scăderile de preţ au atins procentaje de 18% pentru terenurile cel mai bine poziţionate şi de 33% pentru loturile din câmp, continuând o tendinţă începută în 2010. În aceste condiţii, în decembrie 2011, preţurile erau, în medie, de 45 euro/mp şi, respectiv, 20 euro/mp.

Asemănătoare este şi evoluţia preţurilor din Voluntari, care au înregistrat o scădere de 33% pentru ternurile centrale şi de 18% pentru zona de câmp. Astfel s-a ajuns la o valoare medie de 70 euro/mp pentru loturile cele mai bune şi de 20 euro/mp în cazul celor din a doua categorie.

O scădere semnificativă a preţurilor se observă şi în cazul terenurilor din oraşul Otopeni, unde metrul pătrat de teren central putea fi achiziţionat la sfârşitul anului 2011 cu 72 euro. Faţă de decembrie 2009, valoarea metrului pătrat din Otopeni este cu 98 euro mai mică.

Prin urmare, se constată că cele mai mari reduceri sunt la terenurile aflate în câmp, în timp ce preţurile la proprietăţile din zonele centrale au scăzut cu până la 33%, cum este cazul celor din Voluntari, reiese din datele portalului imobiliar Imopedia.ro.

Unde sunt cele mai scumpe terenuri

În 2009, la Cernica metrul pătrat se cumpăra cu maxim 150 euro şi minim 60 de euro. Până la sfârşitul anului 2011 însă, valoarea terenurilor a scăzut dramatic, la 60 euro/mp şi, respectiv, 18 euro/mp.

Scăderi ceva mai mici s-au ănregistrat la terenurile din Pipera. Astfel, valoarea unui metru pătrat de teren ajungea, în medie, la sfârşitul anului 2011 la 100 euro pentru terenurile bine amplasate şi la 50 euro pentru cele din câmp.

Și în Corbeanca scăderile de preț au fost de doar 10-15%. Dacă la sfârşitul anului 2009, cel mai mare preţ era de 130 euro pe mtru pătrat, în 2011 acelaşi teren se vindea cu 95 euro/mp. În cazul terenurilor din câmp, un metru pătrat valora 17 euro la finalul lui 2011, cu 28 de euro mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2009.

Preţul mediu al unui mp de teren în Mogoșoaia a coborât de la 110 euro, în 2009, la 60 euro/euro în 2011. Şi preţul terenurilor din câmp a scăzut în această perioadă, cu 20% faţă de 2010, respectiv 67% în 2010 comparativ cu 2009.