Conflictul din Gaza vine după 5 ani de crize interne în Israel care au afectat stabilitatea și funcționarea statului. Am detaliat aceste aspecte într-un articol din iunie 2023, însă atunci nu bănuiam că înlănțuirea acestor crize ar putea culmina cu una de dimensiuni nemaiîntâlnite - mă refer la sângerosul eveniment din 7 octombrie 2023 și conflictul armat care a urmat - generată în principal de efectul marasmului politic intern asupra capacității de înfruntare a amenințărilor externe.
Israelul trece acum printr-o criză paralelă, mai puțin vizibilă, de angajament intern și extern. Pentru a o depăși, guvernul - indiferent care ar fi acela - trebuie să ia decizii, uneori mai dificile decât în 1948, 1967 și 1973.
Lupta lui Netanyahu cu intelectualii și …poporul său
Primul ministru, Benjamin Netanyahu, încearcă să arate că pericolul pentru stabilitatea executivului său este minim. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Într-un articol publicat zilele trecute în cotidianul Corriere dela Sera din Milano, Etgar Keret - cunoscut scriitor și regizor israelian, profesor la Universitatea Ben Gurion din Negev - se exprima extrem de critic la adresa premierului său. ,
,Stranie senzație să-ți vezi țara judecată de Tribunalul Penal Internațional. În trei sferturi de secol de existență, Israelul a fost obiectul amenințărilor de tot felul dar niciun cetățean de-al său nu-și imagina că va ajunge în fața unui tribunal cu o acuzație rezervată până acum exclusiv tiranilor. Puțini mai sunt cei care susțin că Israelul, sub guvernul extremist al lui Netanyahu, este aceeași țară pe care lumea a cunoscut-o de-a lungul vremii’’, a conchis Keret.
La rândul său, ziaristul Rogel Alpher, a vorbit de ,,sindromul Versailles’’ care ar afecta guvernul Netanyahu. Ca și germanii - în timpul și la sfârșitul Primului Război Mondial - actualul executiv ar ignora voit componenta de responsabilitate din cadrul deciziilor sale politico-militare. Crearea unor minime condiții pentru o pace viitoare, perenă, nu face parte din strategia sa.
La Washington, situația este mai bine înțeleasă dar America-i ... departe
De partea americană, secretarul de stat Antony Blinken repetă mereu că Israelul trebuie să-i apere pe palestinienii neînregimentați în Hamas, iar acolo unde armata comite fapte reprobabile - ca să folosesc un eufemeism – este obligatoriu ca ancheta internă să fie transparentă. Cu siguranță, Blinken nu a fost combatant pe vreun front și probabil nu a făcut armata. Știe însă să-și măsoare vorbele, dar oricât s-ar strădui, nu poate ascunde iritarea Washingtonului în fața prelungirii sine die a ostilităților.
Acasă, în Statele Unite, nu puțini lideri democrați cer insistent președintelui Biden să-l oprească pe Netanyahu. Alegerile prezidențiale bat la ușă. Obligat de împrejurări, președintele a lansat actualul plan de pace în trei etape având la bază o propunere de armistițiu a Israelului. Nu-mi propun acum să analizez ,,planul Biden’’ care pare un algoritm. Vom vedea în zilele următoare cum funcționezază.
America s-ar delimita de acțiunile guvernului israelian dar, din nefericire, nu-i stă în putință din considerente strategice trecute și viitoare. Washingtonul a considerat și consideră Israelul un aliat-cheie în Orientul Mijlociu, care-i apără interesele și influența într-o regiune strategică și (incă) bogată în materii prime energetice. Și apoi, în America funcționează importante structuri de lobby pro-Israel. Biden își va aduce aminte că în 1990, George Bush senior a pierdut alegerile prezidențiale care-i confereau un al doilea mandat și pentru că a redus considerabil sprijinul financiar al Americii pentru Tel Aviv.
Totul se plătește
Prețul pe care Washingtonul îl plătește - asumat, să ne înțelegem - pentru susținerea aproape necondiționată a Israelului împotriva celor care-i pun în pericol existența a crescut ca niciodată în istorie ca urmare a extinderii în timp a conflictului din Gaza, iar aici nu-i vorba doar de resurse financiare și arme. Factorul timp are o valență relevantă în evaluarea geopolitică a consecințelor acestui conflict care, pe zi ce trece, arată că o victorie totală asupra Hamas devine improbabilă. Pe acest fond, s-a adâncit dezacordul între Washington și Ierusalim și a crescut presiunea Americii asupra guvernului israelian.
Diplomația americană se străduiește, cu eforturi supraomenești, să materializeze directiva politică a președintelui Joe Biden de evitare a unui conflict generalizat în regiune. Până acum a reușit, însă prelungirea operațiunilor din Fâșie și zecile de mii de morți ar putea anula orice rezultat pozitiv. Să nu uităm că zilele trecute, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a lansat un apel către lumea islamică pentru a reacționa împotriva Israelului. ,,Am ceva de transmis lumii islamice - a spus liderul de la Ankara.
Ce așteptați pentru a lua o decizie comună’’. Este drept, era vorba de eventuale ,,presiuni’’ ale Israelului asupra Curții de justiție de la Haga, dar îndemnul, scos din context, ar putea însemna mult mai mult.
Arabia Saudită, stat-cheie în asigurarea securității viitoare a Israelului
Înainte de 7 octombrie, diplomația americană și-a concentrat eforturile în sensul extinderii înțelegerilor cunoscute sub numele de Acordurile Avraam - inițiate în mandatul președintelui Donald Trump. În esență, Washingtonul oferea unele avantaje sau concesii statelor arabe care acceptau normalizarea relațiilor cu Israelul. Administrația Biden a contiunat demersurile în discuție axându-se pe atragerea în acest cadru a Arabiei Saudite, statul arab cel mai important și cu cea mai mare influență în regiune.
Casa regală de la Riyad a cerut în schimb garanții sporite de securitate în comparație cu cele din ultimele decenii și acces crescut la tehnica de luptă americană de ultimă generație. Prin natura solicitărilor, se apropia de poziția Israelului în relația cu America.
Războiul din Gaza, și mai ales prelungirea acestuia, le-a adus aminte saudiților că raporturile cu Israelul sunt, ca nivel de sensibilitate, cele mai importante din întreg eșichierul de relații externe ale țării. Și le-a mai amintit ceva. Faptul că opinia publică saudită susține necondiționat cauza palestiniană, ca de altfel o bună parte din miile de membri ai Casei regale.
Sotto voce, însă. Și totuși, înainte de 7 octombrie, saudiții de rând ar fi fost de acord cu o creștere moderată a relațiilor economice cu Statul Ebraic care s-ar fi putut transforma într-o sustenabilă relație politică. Acum însă, Regatul nu mai e dispus să normalizeze relațiile cu Israelul decât dacă se va crea un stat palestinian independent. Vox populi…
În paralel însă, administrația de la Washington nu și-a pierdut speranța. După ultima întâlnire Blinken - MbS (Mohammad bin Salman - influentul moștenitor al tronului saudit) - din aprilie ac., secretarul de stat a anunțat că s-ar fi făcut unele progrese în procesul de normalizare a relațiilor Riyad-Ierusalim. Mai curajos, Joe Biden a precizat că ,,saudiții ar fi gata să recunoască Israelul’’. Blinken nu candidează, unchiul Joe, da. În triunghiul Riyad-Ierusalim-Washington, obstacolele politice au fost și rămân semnificative mai ales în contextul determinat de ,,momentul 7 octombrie 2023’’. Chestiunea palestiniană este doar unul dintre ele. Urmează garanțiile de care vorbeam mai sus, sprijinul american pentru programul nuclear civil saudit și altele de mai mică importanță.