În ultimii ani, meditațiile au evoluat de la un fenomen izolat la o necesitate pentru elevii din România. Fiecare testare aduce cu sine din ce în ce mai mulți doritori de pregătire individuală. Cei mai câștigați sunt profesorii, care adună venituri suplimentare considerabile în preajma examenelor naționale
Cea de a doua sesiune a Bacalureatului, care se desfășoară zilele acestea, aduce în sălile de examen peste 42.000 de absolvenți de liceu nevoiți să se confrunte, din nou, cu materiile care le-au ridicat probleme în sesiunile anterioare.
„Unii profesori rămân în sistem doar ca să ia mai multe meditații”
Ca efect direct, meditațiile s-au scumpit în timpul verii, iar profesorii de la materiile cerute la Bac abia au reușit să prindă o perioadă liberă pentru vacanță. Cei mai căutați dintre dascăli sunt cei care predau limba română și matematică, dar și limbile străine sunt la mare căutare. „E adevărat că examenele naționale sunt o ocazie pentru venituri suplimentare, mai ales acum, în perioada sesiunii de toamnă. Unii dintre profesori și-au făcut adevărate afaceri din meditațiile pe care le acordă acasă și au renunțat la catedră. Alții rămân în sistem doar ca să fie activi pe piață și să ia astfel mai multe meditații”, ne-a declarat Cristina Popescu, fost profesor de limba engleză în București. Prețurile medii la meditații variază între 50 și 80 de lei, pentru o ședință de două ore. Cele mai scumpe dintre ședințele particulare ajung și la 100 de lei, iar criteriile de stabilire a tarifelor sunt diferite în funcție de orașul în care se află profesorul, vechimea în muncă, dar și rezultatele anterioare.
„La meditații vin elevii extremi: cei slab pregătiți și cei care vor să performeze”
Dacă în urmă cu câțiva ani, meditațiile erau doar pentru elevii-problemă, cu deficiențe mari în acumularea unei anumite materii, astăzi aproape toți elevii fac pregătiri suplimentare. „Sunt două categorii de cerinţe pentru meditaţii: pe de o parte, sunt elevii slab pregătiţi, care, înainte de examen, se apucă de meditaţii, și cei care vor să facă performanță. În faţa părinţilor, care fac un efort financiar, elevii fie se justifică că la şcoală nu fac nimic, fie chiar îşi recunosc vina. La şcoală se face carte, sunt izolate cazurile în care un profesor îşi obligă elevii să facă pregătire individuală pentru note mai bune sau pentru promovare”, ne-a explicat Cristina Popescu. Diferențele de prețuri la meditații între mediul urban și mediul rural sunt mici. Diferența medie la costul unei ședințe este de 10 lei între București și un oraș mai mic. Elevii sunt tentați să se pregătească mai mult la științele reale, cea mai căutată materie fiind matematica. Pe următoarele locuri, cei mai mulți solicită pregătire la : limba română, istorie, geografie, biologie/chimie, economie, logică, fizică și limba engleză.
Oficial, doar 38 de profesori dau meditații într-un județ
Profesorii se feresc să declare veniturile obținute din meditații. Cei mai mulți fac pregătire la domiciliul lor, iar banii încasați ajung direct în portofel, la sfârșitul celor două ore. Statisticile oficiale arată că cei mai mulţi meditatori înregistraţi fiscal sunt în municipiul Alba Iulia, respectiv 38, care au declarat obţinerea, în anul 2015, a unor venituri brute în sumă totală de 165.108 lei, la care corespunde un impozit pe venit total în sumă de 24.816 lei, după cum a transmis Iulia Mireştean, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Alba.
Dincolo de această cifră, la o simplă căutare online, siteurile specializate în anunțuri de meditații arată o medie de 500 de profesori disponibili în fiecare județ. Acestui număr i se adaugă și cei care „merg pe recomandări” și nu folosesc spațiul virtual pentru găsirea elevilor.
Metodă bănoasă: pregătirea la grămadă
Există și cazuri în care profesorii apelează la presiuni la orele de curs pentru un ban în plus. Dascălul șicanează elevul respectiv, dându-i note mici, până când acesta acceptă să facă pregătire în particular. Se întâmplă astfel ca într-o singură clasă să existe 12, 13, 14 elevi care primesc meditații contra cost chiar de la profesorul care le predă și la școală. Toţi participanţii achită preţul ca pentru o pregătire individuală, deşi meditaţia seamănă izbitor cu o oră la clasă.