Prețul convorbirilor telefonice se reduce. Care vor fi noile tarife

Telefoanele mobile, interzise pe stradă

Convorbirile telefonice, atât pentru apelurile fixe, cât și pentru cele mobile, se vor ieftini odată cu venirea lunii iulie.

Tarifele pentru apelurile fixe vor scădea la 0,078 eurocenţi/minut, în vreme ce costurile pentru apelurile efectuate de pe telefoane mobile se vor reduce la 0,7 eurocenţi/minut. Măsura a fost anunțată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat de presă. Conform sursei citate, noile tarife pentru convorbiri telefonice vor intra în vigoare începând cu data de 1 iulie.

ANCOM anunță că această măsură de reducere a tarifelor la convorbirile telefonice se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene. Acesta stabileşte tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatorii de telefonie pe teritoriul statelor UE.

Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, precizează ANCOM.

Cum se reduc tarifele la convorbirile telefonice

Potrivit comunicatului ANCOM, începând de la 1 iulie, tariful de terminare a apelurilor mobile va fi cu aproape 8% mai mic faţă de cel practicat până în prezent. Acest tarif va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie.

Astfel, Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România. Este vorba despre 0,55 eurocenţi/minut (în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022), 0,4 eurocenţi/minut (în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023) şi 0,2 eurocenţi/minut (de la 1 ianuarie 2024).

În ceea ce priveşte apelurile făcute de pe aparate de telefonie fixă, tariful maxim va fi cu aproximativ 20% mai mic în comparaţie cu situaţia de la ora actuală. Acelaşi Regulament european a stabilit o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022. Acesta va ajunge la 0,07 eurocenţi/minut.

De menționat că Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu şi se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislaţia naţională.