Preţul caselor, nemodificat de certificat

Cumpărătorii vor achiziţiona locuinţe în funcţie de buzunar, dar se vor îndrepta spre cele cu bune condiţii energetice.

Clasa energetică va restabili criteriile pentru alegerea unei locuinţe, dar nu va modifica preţul acesteia, sunt de părere analiştii imobiliari. Potrivit acestora, românii se interesează în primul rând de preţul de achiziţie, în funcţie de care încearcă, mai apoi, să cumpere o locuinţă care să le ofere cele mai bune condiţii. Introducerea certificatului energetic nu a revoluţionat piaţa imobiliară nici în celelalte ţări.

Dacă în Austria s-au ieftinit uşor casele mai slab cotate din punct de vedere al economiei de energie, în Scoţia sau Slovacia, unde măsura este în curs de implementare, impactul se lasă aşteptat.

Confortul depinde de vecini

Din 2010, imobilele nu vor mai putea fi scoase la vânzare fără un certificat energetic, potrivit unui proiect de lege adoptat recent de guvern. Documentul va clasifica imobilele în funcţie de consumul de căldură şi va fi eliberat de un auditor energetic, atestat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei (MDLPL). „Analiza pentru acest certificat se va face întâi pe clădire, şi abia apoi particular pe un apartament“, menţionează Cristian Stamatiade, şeful Direcţiei de Tehnică în Construcţii din cadrul MDLPL. Potrivit acestuia, sunt foarte multe aspecte care contribuie la clasificarea unei locuinţe, cum ar fi vecinătatea - dacă în apartamentele de lângă nu locuieşte nimeni, pereţii sunt reci, ceea ce înseamnă pierderi de energie - şi chiar materialul şi izolaţia de la scara blocului.

„În cazul unei case, trebuie să se ţină cont de amplasare - să aibă cât mai mulţi pereţi spre soare, să nu fie înconjurată de alte clădiri. O clădire cu pereţi izolaţi termic şi realizaţi din materiale rezistente la transformările de energie termică limitează pierderile din exterior“, explică Stamatiade. Oficialul spune că toate imobilele construite după ianuarie 2007 au deja un certificat care atestă performanţ a energetică.

Austriecii, sensibili la cheltuieli

Chiar dacă va presupune o cheltuială în plus pentru proprietari - auditorul va percepe o taxă între 1 şi 3 euro/mp -, introducerea certificatului energetic nu le va diminua şansele de a obţine suma dorită. „Va fi, cel mult, un criteriu de preferinţă - cumpă- rătorul va înclina mai degrabă spre un apartament clasa A, decât spre unul de clasă C, dacă se află în zone similare şi nu există o diferenţă mare de preţ“, spune Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor Imobiliare. Adrian Şişchin, de la Re/max România spune că, cel mult, efectul va veni după câteva luni. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în Austria. „Au fost afectaţi cei care aveau un buget clar stabilit pentru cheltuielile lunare. Aceştia au constatat după şase luni că plătesc mai mult într-un imobil clasă C şi au încercat să-l schimbe cu unul clasă B sau A“, spune brokerul Christian Nowotny.

ALTE CAZURI

Experimentul Cehia

În ziarul de mâine puteţi afla cum au reuşit cehii să rezolve problema reabilitării termice a blocurilor comuniste, fără să beneficieze de nicio subvenţie de la stat. Oamenii au fost obligaţi să-şi reabiliteze termic blocurile, să-şi pună contoare şi repartitoare de costuri, pe banii lor, iar azi nu beneficiază de ajutoare de stat la încălzire. Nimeni nu şi-a pus centrală proprie în bloc, iar cei care vor să trişeze sistemul sunt rapid descurajaţi de aceeaşi legislaţie. Cum au reuşit cehii, şi noi nu? Prin disciplină şi educaţie.