Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava (SJA), medicul Daniel Martiniuc, a declarat că în cursul anului trecut ambulanţele s-au deplasat la circa 1.077 de apeluri false, ceea ce a costat serviciul aproximativ 400.000 de lei.
"Dacă am considera valoarea cea mai mică la kilometru şi am înmulţi cu 1.077 ar rezulta un deficit de 400.000 de lei, pierderi pe tot judeţul. Au fost cazuri când dispeceratul s-a prins că e o farsă şi n-a trimis echipajul, însă de cele mai multe maşina a plecat la solicitare. De asemenea, au mai fost situaţii când cineva a sunat la ambulanţă, bine intenţionat, dar între timp starea pacientului s-a ameliorat şi a renunţat. Deşi a văzut că ambulanţa a ajuns şi caută adresa, nu a ieşit nimeni în întâmpinare", a precizat medicul Martiniuc. La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava figurează doar 14 ieşiri din unitate la apeluri false.