Joi, în cursul unei întâlniri la Casa Albă, președintele american Joe Biden și omologul său francez, Emmanuel Macron, și-au reînnoit angajamentul de a lupta împotriva invadării Ucrainei de către Rusia şi au recunoscut, de asemenea, tensiunile legate de gestionarea stresului economic al războiului. Biden l-a primit pe Emmanuel Macron în prima vizită de stat de când liderul american şi-a preluat mandatul, la începutul anului 2021. Joe Biden și soția sa Jill i-au primit pe Macron și pe soția acestuia, Brigitte, cu îmbrățișări, sărutări și zâmbete largi, în condiţiile în care sărbătoreau peste 200 de ani de relații dintre SUA și Franța. Într-o declarație comună emisă după discuțiile din Biroul Oval, cei doi lideri au declarat că s-au angajat să tragă Rusia la răspundere "pentru atrocitățile și crimele de război pe larg documentate, comise atât de forțele sale armate regulate, cât și de împuterniciții săi" în Ucraina. Au promis să se coordoneze cu privire la preocupările lor cu privire la "provocarea Chinei la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, inclusiv respectarea drepturilor omului și să colaboreze împreună cu China în probleme globale importante precum modificările climatice". Biden a descris Franța drept "cel mai vechi aliat al nostru, partenerul nostru de neclintit în cauza libertății" la ceremonia de sosire pe Peluza de Sud a Casei Albe. Ambii lideri au sărbătorit alianța dintre țările lor împotriva președintelui rus Vladimir Putin și ca apărători ai democrației.
"Franța și Statele Unite se confruntă cu ambiția de cucerire a lui Vladimir Putin" și "apără valorile democratice și drepturile universale ale omului, care sunt inima ambelor noastre națiuni", a spus preşedintele Biden. "Nu înseamnă că suntem de acord cu privire la orice aspect", a spus el. "Dar înseamnă că suntem de acord cu aproape orice". Emmanuel Macron a spus că cele două națiuni au responsabilitatea comună de a proteja democrațiile de pe ambele maluri ale oceanului și de a face față împreună consecințelor directe și indirecte ale războiului din Ucraina. "O economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, care creează multe locuri de muncă, ceea ce înseamnă să investim mult în economiile noastre și trebuie să ne sincronizăm acțiunile în această problemă", a spus el. Soţii Macron au sosit marți la Washington pentru a doua vizită de stat în Statele Unite de la preluarea mandatului, în 2017. Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, și Emmanuel Macron, având 44 de ani, au avut multe întâlniri la reuniuni internaționale, dar acesta va fi cel mai mult timp petrecut împreună. A fost planificată o cină de stat strălucitoare, cu 200 de homari din Maine transportați cu avionul pentru această ocazie. Cei doi bărbați de stat au zâmbit şi păreau în largul lor înainte de discuțiile oficiale.
Lege americană "super agresivă"
Era de aşteptat ca preşedintele Macron să abordeze preocupările franceze și europene cu privire la subvențiile din Legea de reducere a inflației (IRA) a lui Biden, un proiect de lege de 430 de miliarde de dolari care oferă subvenții masive pentru produsele fabricate în SUA și are ca scop abordarea crizei climatice. Liderii europeni susțin că pachetul legislativ promulgat de preşedintele Biden în august este nedrept pentru companiile ne-americane și ar fi o lovitură gravă pentru economiile lor, în condiţiile în care Europa se confruntă cu consecințele invaziei ruseşti din Ucraina. La o întâlnire de miercuri cu legiuitorii americani, Macron a spus că legea a fost "super agresivă" față de companiile europene, a declarat un participant pentru Reuters, sub condiția anonimatului. Preşedintele Macron a spus comunității franceze de la Washington că preţul războiului din Ucraina a fost mult mai mare în Europa decât în Statele Unite și că Europa riscă să rămână în urmă dacă subvențiile vor determina noi investiții. Acest lucru ar putea "fragmenta Occidentul", a spus el. Cu toate acestea, nu exista niciun indiciu că Biden ar fi fost pregătit să facă vreo concesie. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a spus că legislația "prezintă oportunități semnificative pentru firmele europene, precum și beneficii pentru securitatea energetică a UE", atunci când a fost întrebată despre îngrijorările europene.
Diferendele din cadrul NATO
Miniștrii de externe din statele membre NATO s-au întâlnit la București și au promis mai mult ajutor Ucrainei pentru a o sprijini împotriva atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice în timpul iernii. Alianța, a cărei membri fondatori sunt SUA și Franța, a discutat, de asemenea, modurile de abordare a provocărilor generate de consolidarea militară a Chinei și de cooperarea acesteia cu Rusia, a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Macron a spus în trecut că China nu ar trebui să fie un punct central de interes pentru NATO. Cei doi lideri și soțiile lor, care au luat masa împreună informal, miercuri, au luat parte la o ceremonie de sosire pe Peluza de Sud, care a inclus o gardă de onoare militară și intonarea imnurilor naționale. Printre cadourile aduse de dl Macron au fost un disc și un CD al coloanei sonore originale a filmului lui Claude Lelouch din 1966 "Un bărbat şi o femeie", pe care soţii Biden au mers să-l vadă la prima lor întâlnire, potrivit Palatului Elysee. Cei doi Biden i-au oferit lui Macron o oglindă personalizată din lemn și o colecție personalizată de discuri de vinil ale unor mari muzicieni americani. Cina oficială care va avea loc într-un pavilion de pe peluza de sud a Casei Albe va include muzică a lui Jon Batiste, vin Chardonnay din Napa Valley și brânzeturi din Oregon, California și Wisconsin. (REUTERS - 1 decembrie)/opopescu/cciulu