Președinția: Un raport pozitiv care obligă la continuarea reformelor

Președinția: Un raport pozitiv care obligă la continuarea reformelor

Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al șefului statului, a apreciat drept pozitiv raportul Comisiei Europene.

Purtătorul de Cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a declarat, vineri, că raportul intermediar al Comisiei Europene privind justiţia este unul pozitiv, care obligă la continuarea eforturilor într-un ritm susţinut.

"Raportul marchează progresele de etapă făcute de România în procesul de reformare a justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. Este un raport pozitiv. Este în acelaşi timp un raport care obligă la continuarea eforturilor într-un ritm susţinut", a declarat consilierul prezidențial Valeriu Turcan, citat de Agerpres.

De asemenea, el a menţionat că preşedintele Traian Băsescu va susţine luni o declaraţie de presă referitoare la raportul intermediar privind justiţia din România, adoptat şi prezentat vineri de CE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Documentul arată că România a răspuns într-o manieră constructivă la recomandările Comisiei Europene de la ultima evaluare făcută de executivul UE, iar pentru a consolida ritmul reformei, care a fost revigorat, trebuie să se concentreze pe o pregătire cuprinzătoare a implementării noilor coduri.

Raportul consemnează faptul că, prin decizia de a reduce bugetul ANI, în urma constrângerilor financiare, s-ar putea împiedica activitatea de cercetare a declaraţiilor de avere şi de interese.

Potrivit documentului CE, au fost trimişi în instanţă, printre alţii, trei foşti miniştri, doi foşti secretari de stat şi un număr de magistraţi.

Parlamentul român a votat împotriva percheziţionării unui computer personal în cazul unei anchete în desfăşurare contra unui fost ministru acuzat de corupţie, precum şi împotriva autorizării unei investigaţii în acelaşi caz, relevă raportul.

''Într-o altă anchetă în desfăşurare privind acuzaţii de corupţie la adresa unui parlamentar, Parlamentul nu a aprobat cererea de arest preventiv formulată de procuratură. (...) Parlamentul a frânat, de asemenea, ancheta privind acuzaţiile de corupţie în cazul unui fost ministru'', mai indică raportul intermediar al CE