Presedintele s-a aliat cu Biserica in lupta cu suspendarea

La nivelul declaratiilor politice, coalitia anti-Basescu merge mai departe cu suspendarea, in timp ce, in culise, se cauta o solutie de evitare a alegerilor prezidentiale.

Votul parlamentului asupra suspendarii din functie a presedintelui, initiat de Partidul Social-Democrat, va avea loc, cel mai probabil, saptamana viitoare, iar data exacta va fi stabilita in functie de momentul in care legislativul va primi avizul Curtii Constitutionale.

Iritat de continuarea procedurii de suspendare in parlament, desi Curtea Constitutionala a decis ca nu exista motive pentru asa ceva, presedintele Traian Basescu a declarat ca va demisiona din functia de sef al statului daca parlamentul il va suspenda.

El a afirmat ca, imediat dupa votul parlamentului, cei care au generat „acest abuz” trebuie scosi in fata electoratului.

„Imediat dupa vot, doar demisia mea ar fi cea care ne-ar pune pe toti in fata electoratului”, a spus Basescu in interviu.

In timp ce politicienii fac si desfac voturi, Traian Basescu s-a aflat  ieri la Gledin, Bistrita, impreuna cu sotia sa Maria, cu presedintele PD Emil Boc si cu mai multi parlamentari PD, pentru a participa la slujba de canonizare a Sfantului Pahomie.

Ca de obicei, seful statului s-a aruncat in mijlocul multimii, vrand sa demonstreze inca o data ca se bucura de o mare popularitate.

„Tariceanu face alergie cand aude de alegeri” Dupa ce liderul PD Emil Boc a anuntat intr-un comunicat de presa ca „Tariceanu este ultimul dintre politicienii romani”, democratii s-au situat, asa cum era de asteptat, de partea presedintelui Basescu. „Pozitia presedintelui a fost clara. Daca se va continua acest demers de decredibilizare a Presedintiei, va demisiona.

In acel moment, cele doua partide prietene, PNL si PSD, vor trebui sa se decida cine va candida la presedintie din partea Aliantei PNL-PSD: Calin Popescu-Tariceanu sau Mircea Geoana. Vreau sa va spun ca, atunci cand aude de alegeri, premierul Tariceanu face alergie. Cuvantul-cheie care il enerveaza pe Calin Popescu-Tariceanu il reprezinta alegerile, pentru ca el nu poate sa conduca o tara si nici propriul partid”, a declarat, pentru „Evenimentul zilei de duminica”, Cezar Preda, vicepresedinte PD.

PSD: „Mergem pana la capat”

La nivel declarativ, PSD-ul nu vrea in ruptul capului sa renunte la suspendarea presedintelui Basescu si anunta prin secretarul sau general, deputatul Titus Corlatean, „ca nu ne este frica de alegeri anticipate, iar PSD are posibilitatea de a propune un candidat care sa ajunga presedintele Romaniei”.

Titus Corlatean a declarat pentru „Evenimentul zilei de duminica”: „Nu cred ca avem motive sa ne schimbam parerea in functie de „jocurile de picioare” ale presedintelui Basescu, mai ales ca incalcarile Constitutiei au fost recunoscute cu jumatate de gura si de Curtea Constitutionala, care a fost supusa la o presiune politica.

Daca ne-am retrage, am da dovada de slabiciune si am valida pe viitor orice incalcare a Constitutiei, indiferent de presedinte.

Eu cred ca, daca Domnia Sa se hotaraste sa demisioneze, este foarte bine. Romania va scapa astfel de aceasta perioada de instabilitate politica provocata de un om care seamana cu unul al trecutului, si nu cu un presedinte european, cum avem nevoie”.

Secretarul general al PSD a precizat pentru EZD ca inca nu s-a stabilit cine va candida la presedintie, fiind prematur atat timp cat Traian Basescu nu si-a dat demisia.

Mai radical, senatorul Cristian Radu Georgescu a apreciat, intr-o conferinta de presa, ca presedintele Traian Basescu este „un politician iresponsabil, intrigant si ipocrit”, iar el, personal, nu crede ca seful statului va demisiona daca va fi suspendat in urma votului din parlament.

Si vicepresedintele PSD Ilie Sarbu a declarat pentru Mediafax ca „presedintele Traian Basescu „se joaca cu electoratul” cand spune ca va demisiona si se va adresa poporului daca parlamentul va decide suspendarea lui”.

Conservatorii rup lantul, liberalii se mai gandesc

In timp ce in sanul PNL circula mai multe variante si nu s-a luat o decizie comuna, conservatorii, adversari declarati ai presedintelui, vor sa-l vada cu orice pret pe Basescu suspendat din functie.

Dan Voiculescu a declarat pentru Mediafax ca Basescu va rezista la Cotroceni pana miercuri, atunci cand parlamentul va vota suspendarea acestuia din functie, si a apreciat ca, daca este constient, acesta isi va da demisia pana atunci.

„Smecheria asta cu demisia este o rusine la adresa poporului roman, un santaj politic care, il asigur pe domnul presedinte, nu o sa functioneze”, a anuntat Voiculescu.

Vicepresedintele PC Nicolae Popa a afirmat si el ca singura solutie a lui Basescu este demisia: „Daca el mizeaza pe faptul ca va primi din nou votul electoratului se insala amarnic”.

OPINIE EVZ: Cea mai mare „armata electorala” Spre deosebire de alti politicieni, Traian Basescu a inteles cat de importanta este Biserica, de ce putere enorma dispune. Vocea Bisericii se aude pana in ultimul catun, pe cand mesajele politicianiste se izbesc de indiferenta din ce in ce mai mare a romanilor.

In Romania profunda, presedintele ca sef al statului este vazut ca un Voda. Tocmai de aceea, Basescu, in afara sarmului sau, este privit cu respect si admiratie.

In campania electorala, Basescu a facut o gafa, care era sa-l coste scump, daca nu era reparata la timp. A afirmat ca circa 20a dintre romani sunt homosexuali si ca mariajul acestora ar trebui legiferat.

Biserica a rispostat ca arsa, iar cand s-a facut un calcul - cinic, ce-i drept -, specialistii in imagine si-au dat seama de gafa. Gafa pentru ca in Romania sunt mai multi oameni traditionalisti care vad in homosexualitate o boala, ceva ca o pedeapsa divina.

Ametiti de PSD cu promisiunea ca, in sfarsit, Catedrala Neamului va fi ridicata, cativa clerici din Dealul Patriarhiei au dat un comunicat ritos impotriva candidatului Basescu. Doar arhiepiscopul Clujului, Bartolomeu, a protestat ferm, nu impotriva gafei democratului, ci a implicarii Bisericii in politica.

Basescu stie sa invete din greseli, chiar daca le drege pe drum. Din campanie a invatat sa dea cinstea cuvenita Bisericii.

Si nu o face precum Gigi Becali, pentru popularitate, ci pentru ca a aflat ca este presedintele unei tari in care traiesc 19 milioane de credinciosi ortodocsi, deserviti de 15.000 de preoti. Cea mai mare „armata electorala” care, fara ordin si pe tacute, poate influenta orice alegeri din Romania. (Florian Bichir)

 

Basescu: „N-o sa ezit sa ma intorc la popor”

Un sfant si un presedinte. Traian Basescu s-a plimbat, ieri, mai bine de o ora, printre credinciosii adunati in comuna bistriteana Gledin. Seful statului a venit aici la invitatia Mitropolitului Bartolomeu pentru a asista la slujba de canonizare a sfantului Pahomie.

Cateva zeci de persoane l-au asteptat cu aplauze in vecinatatea bisericii, unde 25 de episcopi oficiau ceremoniile de canonizare. Basescu a fost primit cu paine si sare de un grup de copii imbracati in costume populare, dar si de lideri ai PD si PLD, printre care Emil Boc si Gheorghe Flutur.

Presedintele a trecut printre cei adunati la intrarea in curtea bisericii, apoi a asistat la slujba, alaturi de sotie si cativa politicieni, de pe o tribuna amenajata fata in fata cu cea pentru preoti. Doar Gigi Becali, prezent si el la sarbatoare, a facut nota discordanta, el urmarind slujba de pe scena preotilor.

„As vrea sa stiti chiar de la seful statului ca intotdeauna imi face placere sa fiu printre oameni. Foarte multa lume ma critica pentru acest lucru, dar pentru mine este o bucurie”, a declarat Basescu la finalul ceremoniilor.

Acesta a tinut sa-i asigure pe cei aproximativ 5.000 de credinciosi prezenti ca niciodata nu va ezita sa se intoarca la popor: „Sa fiti convinsi ca, ori de cate ori o sa am intrebari a-mi pune daca sunt ceea ce asteptati de la mine, n-o sa ezit sa ma intorc la popor”.

Seful statului a coborat pe jos, insotit de multime, pana aproape de Primaria localitatii Monor, de care apartine comuna Gledin.

Mai bine de o ora, el a raspuns saluturilor oamenilor, s-a fotografiat cu fanii, a ciocnit oua si chiar a intrat in cateva curti unde oamenii sarbatoreau cu masa intinsa. La plecare, a anuntat ca va petrece doua zile (ieri si azi) la casa socrilor de la Gura Humorului. (Raluca Crisan)