Președintele Radev vorbește ca un agent de influență al Rusiei, susține Ivan Kostov

Sursa foto: EPA/STEPHANIE LECOCQ

“Războiul din Ucraina va continua mult timp, iar acest lucru creează riscuri serioase pentru Bulgaria", a declarat pentru BNT fostul premier bulgar Ivan Kostov. Potrivit acestuia, în această situație, interesul național al Bulgariei este să se integreze și mai profund în comunitatea euro-atlantică, ceea ce înseamnă adoptarea rapidă a monedei euro, aderarea la spațiul Schengen și modernizarea armatei bulgare.

„Acest război destabilizează nu doar economiile, ci și politicile. Din acest punct de vedere, cel mai important lucru pentru Bulgaria este să intre cât mai repede posibil în cercurile interne ale integrării euro-atlantice, ceea ce înseamnă să devenim mult mai activi în modernizarea armatei bulgare, să intrăm în Schengen, să introducem euro. Chiar dacă nu suntem pregătiți pentru zona euro, eu îmi amintesc că nici Grecia nu era pregătită deloc, dar îmi amintesc că domnul Simitis a ajutat pentru aderare, deși criteriile de la Maastricht nu au fost îndeplinite, pentru că erau obiective politice mai importante”, a spus Kostov.

Potrivit acestuia, Bulgaria are o mare problemă în poziționarea sa ca societate. Potrivit lui Ivan Kostov, faptul că Bulgaria nu a oferit ajutor nerambursabil Ucrainei, ci a vândut arsenal prin intermediari, nu creează prea multă încredere în valoarea euro-atlantică a țării, iar politici precum cele ale Partidului Socialist Bulgar (PSB) și Vâzrajdane (Renașterea) marginalizează Bulgaria și o țin la periferie - în spațiul în care se extind îndoielile atât ale UE, cât și ale NATO, ceea ce dă naștere la îndoieli că nu suntem suficient de solidari cu această politică.

„Problema este că politica și poziția NATO și UE nu sunt clar formulate din locurile cele mai autorizate. Din cele mai înalte locuri - ministrul energiei, prim-ministrul și președintele nu vorbesc și nu conving societatea bulgară că această poziție este corectă. Dimpotrivă - ei seamănă îndoieli", a subliniat el.

„În ochii președintelui Radev, noi toți suntem cei cu o atitudine războinică - întreaga comunitate euro-atlantică. El vorbește ca un agent rus de influență. Nu pot exista voci atât de puternice ale agenților ruși de influență în Bulgaria, ei să fie la televizor în permanență, iar noi să ne așteptăm ca societatea bulgară să se orienteze corect, nu se poate întâmpla acest lucru”, a spus Kostov.

Kostov a subliniat că în situația actuală, în ceea ce privește creșterea economică, nu se poate vorbi de o criză economică în Bulgaria. Potrivit acestuia, inflația în Bulgaria este umflată și mai mult de politica de venituri, care a fost începută în mandatul lui Kiril Ananiev ca ministru de finanțe și continuată de Asen Vasilev.

„Sunt oameni pentru care inegalitățile s-au aprofundat în această situație, mai ales în rândul pensionarilor. Micul coș de consum, într-adevăr, s-a scumpit mult, este vorba de alimente - ouă, lapte etc. Dar aceasta este o analiză complexă, nu este pentru utilizarea politică și pentru a speria oamenii. Prețurile la energie au fost controlate de politicile UE și SUA țintite și puternice. Acestea s-au luptat cu Putin, nu guvernul interimar. E amuzant ca președintele să vorbească așa, de parcă broasca a văzut că boul e potcovit și a ridicat și ea piciorul”, a spus el.

Potrivit lui Ivan Kostov, Bulgaria a reușit să compenseze una dintre cele două lacune majore cu care se confruntă, asigurând un sprijin parlamentar puternic pentru ajutorul militar acordat Ucrainei.

"Cealaltă prăpastie, însă, rămâne deschisă și e din ce în ce mai adâncă. În practică, Borisov guvernează - toate organismele cheie sunt cu o conducere neschimbată. Blocarea acestui parlament a împiedicat această îndepărtare din pozițiile cheie ale piramidei, deoarece asta este o piramidă mafiotă, implementată în instituțiile puterii. Și nu poți opri această luptă la mijloc, înțelegeți? Și nu există nicio modalitate de a reduce aceast decalaj", a spus el.

Ivan Kostov a făcut apel pentru îndeplinirea condițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care includ reforma judiciară, procurorul-general să nu mai fie intangibil, anularea posibilității procurorilor superiori de a anula actele subordonaților. Acest lucru va ajuta și în ceea ce provește aderarea Bulgariei la Schengen.

„Nu poți intra acolo cu servicii de informații în care țările europene nu au încredere, pentru că acolo se diseminează informații secrete și confidențiale - ce fel de oameni intră, trec mai departe etc. Dacă nu facem această reformă a serviciilor, noi nu putem câștiga această încredere. Integrarea profundă în comunitatea euro-atlantică reduce foarte mult riscurile pentru Bulgaria. Dacă rămânem la periferie, nimeni nu va gândi bine despre noi", a subliniat el.

Despre alianța dintre Bulgaria Democrată și Continuăm Schimbarea

Ivan Kostov a definit uniunea dintre Bulgaria Democrată și Continuăm Schimbarea drept singura propunere nouă pentru alegerile progamate pentru data de 2 aprilie.

"Dacă vor forma această coaliție, alegătorii vor vedea o nouă formațiune care a dat dovadă de voință de unire, și-a rezolvat problemele interne și este gata să își asume responsabilitatea. Restul va fi la fel. În acest sens, sociologii care spun că totul va fi așa cum a fost, poate că nu au dreptate. Democrați pentru o Bulgarie Puternică și „Da, Bulgaria” fac un compromis cu această uniune, așa cum se face în multe alte țări europene. Întotdeauna se sacrifică ceva în astfel de coaliții și trebuie să întrebăm pentru ce se face asta.

Eu sunt omul care va susține alegerea formațiunii Democrați pentru o Bulgari Puternică în Consiliul nostru național - orice vor decide, îi voi susține. Sper foarte mult că ei își vor lăsa amprenta asupra programului politic al acestei alianțe, pentru că aceste lucruri sunt cheia succesului politicii bulgare în următorii 4 ani”, a subliniat Ivan Kostov.

 Despre tensiunile cu Macedonia de Nord

În ceea ce privește tensiunea dintre Sofia și Skopje, fostul premier a declarat că politica Bulgariei față de Macedonia de Nord este europeană, dar lipsește reciprocitatea. "Este o politică europeană să lași două autobuze, conduse de Mițoski, să fie primite în Blagoevgrad pentru a depune flori pentru cine consideră ele de cuviință. De cealaltă parte, însă, nu văd acest lucru. Bulgaria nu se abate de la politica europeană. Macedonia de Nord este țara care face acest lucru.

Ceea ce am văzut zilele trecute - nu există așa ceva în Europa. Un astfel de comportament nu poate exista. Refuzul Macedoniei de Nord de a depune flori împreună cu delegația bulgară este o încălcare a îmțelegerii între cele două țări. Avem o tradiție de a sărbători împreună - de multe ori au mers și premier, și miniștrii și au sărbătorit împreună. Un ministru bulgar a mers, a fost acolo, iar ei nu au dorit să marcheze aniversarea împreună cu el.

Noi am făcut multe - Bulgaria a fost prima care a recunoscut Macedonia - ei au uitat asta de mult timp. Acum cred cu siguranță că URSS a fost prima țară care i-a recunoscut. Noi i-am ajutat în vremurile dificile, când mase uriașe de albanezi kosovari deportați au debarcat la granița lor. Noi am fost a doua țară din lume în ceea ce privește cantitatea de ajutor pe care le-am acordat-o, deși eram și noi într-o situație dificilă atunci, dar au uitat și asta. Noi am fost cei care i-am ajutat să evite un război civil - le-am dat tancuri, să se respecte albanezii și să ajungă la Acordul de la Ohrid, notează dnevnik.bg

Capitalul a fost acumulat, dar când a început acest capital să fie devalorizat și distrus - în momentul în care bulgarii cu conștiință apartenenței la naționalitate au început să-și creeze propriile organizații în Macedonia de Nord. Și apoi s-a dovedit că o mare parte a elitei macedonene de nord se uita spre Belgard. Această încălcare și aceste represiuni împotriva persoanelor cu conștiință indentitară bulgară - represiuni pe bază etnică - acest lucru este inacceptabil și este o încălcare totală a normelor de bază. Ei trebuie să înțeleagă că depășesc granițele care identifică Europa ca și comunitate”, a spus Ivan Kostov.

(Traducerea Rador)