Serghei Soloveychik, președintele federației continentale de judo, a făcut o vizită în România și a vorbit despre posibilitatea ca țara noastră să organizeze Campionatul European din 2020.
Serghei Soloveychik, președintele Federației Europene de Judo, a venit la București, s-a întâlnit cu Alina Dumitru, și a vorbit despre perspectiva ca România să fie gazda Europeanului din 2020. Oficialul a afirmat că sportivii „tricolori” sunt inimoși, iar federația poate face față unei asemenea provocări.
„România are judokani cu inimă mare pentru că aveți tradiții minunate. Astăzi m-am întâlnit și cu Alina Dumitru, a fost o plăcere mare pentru mine și o surpriză frumoasă. Știu că pentru a organiza un eveniment de cel mai înalt nivel avem nevoie desigur de profesionalism dar și de spirit și inimă de judoka și voi aveți aici în România totul. Președintele este capabil să organizeze, cu echipa pe care o are, orice eveniment. Fie că vorbim despre un eveniment european și sunt sigur și un eveniment internațional, cum ar fi un campionat mondial. Așa că vor cântări doar posibilitățile și decizia finală în funcție de competitivitatea celorlați candidați. Dacă vorbim despre performanță, pot spune că marele pas a fost făcut de Federația Internațională de Judo, condusă de președintele acesteia, Marius Vizer. A fost ideea acestuia, de a organiza un tur de evenimente, Grand Slam, Grand Prix, Masters, care repetă sistemul din tenis, de a aduce bani, premii în bani. Cu 15 ani în urmă erau puțini care chiar credeau că asta se poate întâmpla cu adevărat. Dar acum vedem că e o realitate și cred că Marius și echipa lui au făcut o treabă extraordinară. Și datorită acestui lucru vedem astăzi judo-ul mai aproape de cele mai populare sporturi din lume”, a spus Serghei Soloveychik.