Preşedintele Botswanei vrea să „deporteze” 20.000 de elefanţi în Germania

Preşedintele Botswanei vrea să „deporteze” 20.000 de elefanţi în Germania

Președintele din Botswana, Mokgweetsi Masisi, a declarat că vrea să „deporteze” în Germania 20.000 de elefanţi, urmare a unei dispute cu Verzii și ministrul german federal al Mediului, Steffi Lemke (56 de ani). „Dacă Verzii știu totul mai bine, ei și Lemke ar trebui să ne arate cum pot să trăiască împreună cu elefanții fără să îi vâneze”, spune acesta.

Germania a impus limite mai stricte la importul de trofeele de elefanţi

La începutul acestui an, Ministerul german al Mediului, condus de ecologişti, a menţionat posibilitatea unor limite mai stricte pentru importul acestor trofee, din cauza problemelor cu braconajul.

„În cadrul UE, purtăm discuţii în vederea extinderii obligativităţii permisului de import (…) pentru alte trofee de vânătoare de la animale protejate”, a declarat marţi pentru AFP o purtătoare de cuvânt a ministerului. Întrucât Germania este unul dintre cei mai mari importatori de trofee de vânătoare din UE, ea are „o responsabilitate deosebită” în această privinţă, a adăugat ea.

Preşedintele Botswanei spune că oferta de a trimite elefanţi nu e o glumă

Deși ar putea fi considerată o glumă, Mokgweetsi Masisi declară că nu ar fi deloc așa. Germanii ar trebui „să trăiască cu aceste animale, deoarece încearcă să ne dicteze”, a declarat liderul Botswanei despre elefanţi, pentru cotidianul german Bild. „Nu este o glumă. Am dori să oferim acest cadou Germaniei”, a declarat Masisi, adăugând că „nu va accepta un refuz”. Condiția: „Vrem ca elefanții noștri să se plimbe liberi. Vremea germană este suficient de rea pentru ei”, a mai spus Masisi.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, că nu ar fi vorba de o glumă stau dovadă și multele exemple de astfel de donații și transporturi. Botswana a predat anul trecut Angolei peste 8.000 de elefanți, iar în 2022 a oferit 500 de animale Mozambicului.

Președintele din Botswana laudă eforturile țării sale

Botswana este recunoscută pentru politica sa de conservare a faunei sălbatice și a ecosistemelor naturale. Parcurile naționale și rezervațiile naturale din Botswana oferă elefanților un habitat sigur, fără amenințări, găzduind cea mai mare populaţie de elefanţi din lume, în număr de aproximativ 130.000. În 2019, Botswana a ridicat interdicţia totală cu privire la vânătoarea de elefanți care data din 2014 și care avea ca scop de a inversa declinul populaţiei de elefanţi şi a altor specii. De atunci, Botswana a decis în fiecare an o cotă de animale care pot fi vânate.

În acest context, președintele Botswanei o invita încă o dată pe ministrul Partidului Verzilor să arunce o privire asupra protecției faunei sălbatice din Botswana. Pentru a realiza acest lucru, țara sa face mai mult „decât orice altă țară din lume”, arăta Masisi.

Totuși, în ciuda eforturilor de conservare, elefanții din Botswana încă se confruntă cu provocări, inclusiv conflicte cu oamenii în zonele în care habitatele lor se intersectează cu teritoriile agricole sau urbane. De altfel, preşedintele Botswanei a făcut referire la atacurile asupra oamenilor, satelor şi culturilor.

Ar trebui o suprafață egală cu cea a Brandemburgului pentru elefanţi

Steffi Lemke (56 de ani, Partidul Verzilor) a antagonizat guvernele din Botswana și Namibia cu planul ei de a restricționa importul de trofee de vânătoare în Germania.

Contactat de Bild, Ministerul german al Mediului a declarat că „Botswana nu a luat încă legătura” cu Berlinul pe tema „cadoului” celor 20.000 de elefanţi .

Conform Bild, care a contactat specialiștii, dacă ar trebui să găzduiască cei 20.000 de elefanți, Germania ar trebui să pună la dispoziția acestora o suprafață egală cu cea a Brandemburgului.