Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, comentează raportul MCV făcut astăzi public de către Comisia Europeană
"Este cel mai bun raport de până acum, care evaluează în primul rând performanţa Agenţiei Naţionale de Integritate, dar sesizează şi presiunile, şi atacurile la care a fost supusă instituţia şi conducerea ei. Agenţia Naţională de Integritate şi-a consolidat istoricul de cazuri şi, nu în ultimul rând, dezvoltă instrumente inovatoare în ceea ce priveşte combaterea conflictelor de interese, prin implementarea unui nou proiect, care se numeşte Prevent", a declarat Horia Georgescu pentru Agerpres. Șeful ANI subliniază că în raportul Comisiei Europene sunt menţionate "atacurile din partea unor înalţi responsabili politici", atacuri care coincid cu emiterea comunicatelor de presă ale ANI referitoare la cazurile pe care le gestionează. Preşedintele ANI mai arată că în raport sunt trecute şi încercările Parlamentului de a modifica unele legi, inclusiv Codul penal, dar şi faptul că Legislativul nu respectă şi nu pune în aplicare deciziile instanţelor de judecată în ceea ce priveşte situaţiile de incompatibilitate ale unor parlamentari.Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare a fost adoptat miercuri de Comisia Europeană şi prezentat în aceeaşi zi de Mark Gray, purtător de cuvânt al CE. Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie sunt instituţiile judiciare ce beneficiază de aprecieri în raportul MCV, în timp ce la adresa Parlamentului sunt aduse critici, iar Curtea Constituţională a României este văzută ca "un important arbitru". Cât priveşte activitatea ANI, se arată faptul că această instituţie a continuat să îşi consolideze istoricul de cazuri. "ANI şi conducerea sa au fost atacate şi criticate în momente care au coincis cu gestionarea unor cazuri ale unor înalţi actori politici. ANI şi-a dovedit valoarea, în calitate de organism de supraveghere capabil de a-şi explica mandatul şi de a interveni public atunci când este necesar", se consemnează în Raportul CE. Pe de altă parte, se menţionează şi existenţa unor cazuri în care Parlamentul nu a dorit să pună în aplicare o decizie a ANI, chiar şi atunci când aceasta era susţinută de o hotărâre a instanţelor.