Românca Mihaela Buzărnescu a pierdut clar în fața sportivei din SUA Madison Keys, a 13-a favorită, cu 6-1, 6-4, duminică, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros.
Buzărnescu, cap de serie numărul 31, aflată pentru prima oară pe tabloul principal la Roland Garros, a făcut o figură frumoasă, iar presa străină a lăudat-o pentru prestanța sa din ultimul an și jumătate.
„Keys a pus punct traseului frumos al Mihaelei Buzărnescu la Roland Garros", titrează L'Equipe, pentru ca apoi să detalieze subiectul: "Frumoasa săptămână pariziană s-a încheiat pentru Butărnescu, care o învinsese în turul precedent pe favorita 4, Elina Svitolina. Românca nu a făcut "categoria" în faţa finalistei de la US Open”, transmite DigiSport.
După eliminarea de la Paris, sportivă noastră a anunțat că va folosi o parte din bani pentru a merge într-o vacanță, iar restul îi va folosi în pregătirea turneelor viitoare.
„Nu am știut de aceste premii până după ce am câștigat partida contra Svitolinei. De anul trecut am încercat să nu mă gândesc la sume sau la costuri și am încercat doar să joc tenis și rezultatele vor veni chiar dacă au fost momente grele și m-am susținut singură în ultimii 10 ani de zile.
Mi-ar plăcea să merg într-o vacanță la finalul anului, în rest nu cred că aș avea așa mult timp liber vara această și că și cadouri nu știu exact. Dacă îmi place ceva, îmi voi cumpără nu sunt genul care să facă aceste lucruri doar prin prisma câștigării unei sume mai mari”, a spus Mihaela.