Presa internaţională despre Ion Diaconescu: "A murit omul care a ajutat România să devină democratică"

"Ion Diaconescu, omul care a ajutat România să devină democratică, a murit la 94 de ani", este titlul ştirii din Washington Post, care anunţă decesul fostului lider ţărănist.

Vestea decesului lui Ion Diaconescu a apărut în sute de ziare de pe Glob, cele mai multe vorbind despre un politician-model al României. Agenţia de presă Associated Press a obţinut şi o declaraţie a disidentei anticomuniste Doina Cornea. "Politicienii de astăzi - spune Cornea - se gândesc exclusiv la propriile lor interese. De aceea România se tot târăşte". Doina Cornea: "Ion Diaconescu nu şi-a trădat principiile şi credinţa"

Cornea pune în antiteză exemplul lui Ion Diaconescu: "A înţeles că principiile şi credinţa sunt comori naţionale şi nu a trădat aceste valori, în timpul celor 17 ani petrecuţi în închisorile comuniste".

Agenţia France Press explică meritele lui Ion Diaconescu, atât înainte de 1989, cât şi după. "Ca parlamentar şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Diaconescu a fost cel care a iniţiat reformele anti-comuniste, inclusiv restituirea proprietăţilor confiscade de regimul comunist", scrie AFP. CITIŢI ŞI: Reproşurile membrilor PNŢCD către Victor Ciorbea la căpătâiul lui Ion Diaconescu Ultimele gânduri ale lui Ion Diaconescu către PNŢCD Ion Diaconescu, o viaţă trăită între speranţă şi suferinţă