Preoții șantajiști au fost caterisiți! Au comis păcatul capital

Doi preoți ortodocși din Episcopia Hușilor au fost caterisiți, după ce au fost condamnați la închisoare cu executare pentru că l-au șantajat pe episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanul.

Preoții Gheorghe Damian și Răzvan Bumbu au fost caterisiți de Consiliul Eparhial din cadrul Episcopiei Hușilor. În plus, un al treilea răzvrătit, călugărul Sebastian Jitaru a fost caterisit de Consistoriul Monahal, care a mai decis și excluderea acestuia din viața monahală.

Cei trei sunt acuzați că, în anul 2017, au pus la un plan diabolic prin care episcopul Hușilor, urma să fie șantajat cu un film în care înalta fața bisericească întreținea raporturi sexuale orale cu un elev de la seminarul teologic. Cei trei i-au cerut episcopului funcții și bani. În replică, PS Corneliu Bârlădeanul a depus o plângere la DNA în care îi acuză pe cei trei de șantaj. Astfel, la scurt timp, procurorii i-au reținut pe cei trei preoți, iar ulterior au fost plasați în arest la domiciliu.

Instanțele de judecată au decis să îl condamne pe Sebastian Jitaru, care a fost preotul arhimandrit la Catedrala din Huși, la trei ani și șase luni de închisoare. Preotul Jitaru este acuzat că a pus la cale planul privind șantajarea episcopului Hușilor. Ceilalți doi, Gheorghe Damian și Răzvan Bumbu au fost condamnați la trei ani de închisoare cu executare.