Comitetul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină a anunţat luni câştigătorii Premiului Nobel, acesta fiind împărţit între americanul John O Keefe şi şi echipa norvegiană May-Britt Moser şi Edvard Moser
Premiul le-a fost acordat celor trei cercetători pentru descoperirile acestora privind poziționarea celulelor în creier, "un GPS interior", aşa cum îl numeşte site-ul nobelprize.org, unde au fost anunţaţi şi câştigătorii.
John O'Keefe şi-a început cercetările în anul 1971, când a descoperit prima componentă a acestui sistem poziţional. Acest tip de celulă nervoasă a găsit-o la un şoarece, în zona din creier denumită hippocampus. Americanul a remarcat faptul că celula se activează atunci când rozătoarea se afla într-un anumit punct din încăpere, în timp ce alte celule erau activate atunci când şoarecele ajungea în alte puncte ale camerei. Astfel, O'Keefe a concluzinat că aceste "celule de localizare" care se activau în creierul rozătoarei formau o hartă a camerei, scrie acelaşi site.
Cercetările sale au fost reluate în anul 2005 de echipa norvegiană formată din May-Britt Moser şi Edvard Moser (soţ şi soţie). Aceştia au descoperit un alt tip de celule nervoase, "celule-reţea", care generează un sistem de coordonare şi permit poziţionarea precisă şi explorarea traiectoriilor. Graţie muncii loc, s-a arătat cum cele două tipuri de celule descoperite fac posibilă determinarea poziţiilor şi navigaţia.
John O'Keefe s-a născut în anul 1939, a absolvit University College of London şi este profesor la Institutul de Neuroştiinţă Cognitivă şi la Departamentul de Anatomie din cadrul University College of London.
May-Britt Moser s-a născut în anul 1963 şi este director fondator al Institurului Kavli pentru Neuroştiinţa Sistemelor şi al Centrului de Biologie a Memoriei, din cadrul Universităţii Norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie.
Edvard Moser s-a născut în anul 1962 şi este de asemenea director fondator al Institurului Kavli pentru Neuroştiinţa Sistemelor şi al Centrului de Biologie a Memoriei, din cadrul Universităţii Norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie.
Laureaţii Premiului Nobel vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro)
Decernarea Premiilor Nobel va continua marţi, cu Premiul Nobel pentru Fizică. Miercuri va fi decernat Premiul Nobel pentru Chimie, joi va fi atribuit Premiul Nobel pentru Literatură, vineri va fi anunţat câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace, în timp ce Premiul Nobel pentru Economie va fi decernat luni, 13 octombrie.