Premii pentru Teatrul Maghiar din Timişoara

Actriţa Borbély B. Emília, colaborator al Teatrului Maghiar din Timişorean, a fost laureată drept cea mai bună actriţă, la a XXV-a ediţie a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ "Pledez pentru tine(ri)".

Juriul format din Doru Mareş (unul dintre cei mai acizi critici de teatru), actriţa Antoaneta Zaharia şi coregraful András Lóránt, a decis acordarea premiului pentru rolul Mădălinei din spectacolul "Mady-baby" de Gianina Cărbunariu, montat de B. Fülöp Erzsébet.

Succesul spectacolului Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" jucat într-un microbuz, este dovedit şi de faptul că a mai primit o nominalizare, pentru cel mai bun spectacol. La începutul lunii noiembrie piesa se va juca, în acelaşi mijloc de transport, la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Universitar de la Pécs, Ungaria. Spectatorii de peste hotare vor putea viziona spectacolul în zilele de 5 şi 6 noiembrie. Publicul timişoarean va avea ocazia să urce în microbuzul parcat lângă Hotelul Timişoara pe 20 noiembrie, de la ora 17.00.