Revista „Capital” a premiat pe 27 mai, în cadrul Galei „Premiile Capital 2015”, cele mai bune companii și oameni de afaceri care au avut, anul trecut, rezultate sau inițiative remarcabile, contribuind la dezvoltarea economiei
Cel mai mare retailer online din regiune, eMag, a primit distincția „compania anului”. eMag estimează că până în 2018 va atinge o cifră de afaceri de un milliard de euro. Titlul „Omul de afaceri al anului” a revenit lui Radu Timiș, președintele Grupului Cris -Tim. Acesta se află de peste 20 de ani la conducerea grupului Cris-Tim. Anul trecut, grupul Cris-Tim a investit peste 8 milioane de euro inclusiv într-o fabrică de salam de Sibiu. „Sună bine Antreprenorul Anului, deși aici în sală sunt antreprenori cu care mi-ar fi frică să mă bat direct. Se pare că sorţii au căzut anul acesta în favoarea mea și aş vrea, în primul rând, să mulţumesc revistei „Capital” şi juriului pentru aprecierea făcută. Vreau să mulţumesc şi celor 2.000 de angajaţi ai companiei Cris – Tim și soției mele Cristina”, a spus Radu Timiș.
Compania OMV Petrom a primit distincția „Investiția anului”. În 2014, rafinăria Petrobrazi de la Ploiești a aniversat 80 de ani de la înființare. Momentul a coincis cu finalizarea unui amplu proces de modernizare care a costat circa 600 de milioane de euro.
FOTO: Radu Timiș
Câștigătorii celorlalte categorii
Mega Image a fost desemnată cea mai bună companie din comerț. Grupul belgian Delhaize, proprietarul Mega Image, a deschis în 114 magazine, ajungând la o rețea de 410 unități în anul 2014.
Partenerii care au făcut posibilă organizarea Galei „Premiile Capital” sunt: OMW Petrom, KMG International – fostul grup Rompetrol, Enel Romania, Garanti Bank, Astra Vagoane Călători SA, EximBank și Atlassib.