ÎNTRECERE. Concursul Național de Matematică „Lumina Math” va aduna astăzi peste 20.000 de elevi de gimnaziu din 38 de județe, inclusiv București.
Cei care obțin locul întâi vor primi 800 de lei, cei clasați pe locul al II-lea, 600 de lei, iar cei de pe locul III, 400 de lei. În plus, primul elev de la fiecare nivel de clasă, din județele în care s-au înscris peste 300 de copii, va pleca într-o excursie la Istanbul, Turcia. În Capitală, concursul reunește peste 2.200 de elevi la Liceul Național de Informatică și la școlile generale nr. 24, 36, 97, 172, 139. Întrecerea este organizată de Lumina Instituții de Învățământ, în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.