Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj pentru români de Ziua Drapelului Naţional. Premierul a spus că tricolorul ne dă sentimentul de siguranţă în orice colţ al lumii ne-am afla şi a fost un mare sprijin în cele mai dificile momente din istorie.
De Ziua Drapelului Național, premierul Nicolae Ciucă a transmis că datoria noatră, a românilor, este să cinstim simbolurile naţionale, să transmitem noilor generaţii respectul pentru ele şi să înălţăm tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii.
Nicolae Ciucă a mai spus că prezenţa Tricolorului în bazele în care îşi desfăşura activitatea însemna legătura cu România şi îi ajuta pe colegi să aducă performanțe.
Mesajul premierului Nicolae Ciucă de Ziua Drapelului Naţional:
”Adoptat ca simbol al naţiunii în timpul Revoluţiei de la 1848,Drapelul tricolor este parte a identităţii noastre naţionale, alături de Stema României şi de Imnul Naţional.
Martor al formării şi transformării României în statul democratic european de astăzi, Drapelul Naţional simbolizează unitatea şi continuitatea noastră ca popor, prin prezenţa perpetuă a celor trei culori – roşu, galben şi albastru – pe steagul purtat de români cu prilejul unor momente importante ale istoriei. Tricolorul este, totodată, un simbol al rezistenţei noastre naţionale, fiind purtat în luptă de eroii care au apărat de multe ori cu preţul vieţii pământul ţării.
Ciucă, despre tricolorul României
Respectul faţă de simbolurile naţionale înseamnă respect faţă de acest trecut cu care ne mândrim că popor, în România de astăzi, membră a Uniunii Europene şi partener puternic şi respectat în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Tricolorul românesc este arborat acum alături de drapelele naţionale ale celorlalte state din această mare familie a democraţiei şi securităţîi. Vedem acum că sunt creditate cu încredere de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi eforturile noastre de a vedea arborat Tricolorul alături de steagurile ţărilor dezvoltate ale lumii.
Ca fost militar de carieră, am luat parte la mai multe misiuni în teatrele de operaţii în afara ţării. Dincolo de momentele dificile inerente în astfel de misiuni, prezenţa Tricolorului în bazele în care eu şi colegii ne desfăşuram activitatea însemna legătura cu România şi ne motiva să ne reprezentăm ţara cu responsabilitate şi profesionalism.
Tricolorul ne dă sentimentul de siguranţă în orice colţ al lumii ne-am afla şi l-am zări. A dat curaj înaintaşilor noştri, ne-a unit în momente dificile ale istoriei şi ne face să ne simţim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român. Datoria noastră este să cinstim simbolurile naţionale, să transmitem noilor generaţîi respectul pentru ele şi să înălţăm Tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii!”