Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a solicitat noului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, să contribuie la majorarea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor la buget de la 33% la măcar 40% adică media europeană.
"Aştept din partea dumneavoastră să contribuiţi cum se cuvine la obiectivul strategic al acestei guvernări, acela de a ridica gradul de colectare la media europeană, la măcar 40 de puncte procentuale, faţă de 33 spre 34 cât avem acum. Acest lucru trebuie să se întâmple cu celeritate pe seama schimbărilor pe care urmează să le faceţi la nivelul autorităţii. Media europeană este trasă în jos de incapacitatea noastră de a colecta atât cât este necesar", a spus Ungureanu, în discursul introductiv la Comitetul interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, el i-a cerut lui Pop să pornească un amplu proces de reformare structurală a ANAF, "în aşa fel încât instituţia să devină aptă să-şi asume ţinte mult mai înalte decât cele pe care şi le-a putut asuma până acum, depăşind problemele de management şi depăşind în felul acesta absolut orice obstacol care ar împiedica-o să funcţioneze la înălţimea aşteptărilor".
Are sprijinul premierului
În context, şeful Guvernului i-a cerut lui Pop să fie un bun manager, în condiţiile în care acesta a mai lucrat ca vicepreşedinte al ANAF, în perioada 2008-2009.
"Aştept să fiţi un bun manager, cunoaşteţi instituţia, nu pun la îndoială buna dumneavoastră credinţă, nici a dumneavoastră, nici a colegilor dumneavoastră, sunt convins că toată lumea doreşte să-şi facă datoria faţă de ţară, în sensul cel mai bun al cuvântului", i-a mai spus Ungureanu şefului ANAF.
Totodată, şeful Guvernului l-a asigurat pe Şerban Pop de întregul său sprijin. "Domnule preşedinte, ce vă pot garanta eu este că în condiţiile în care respectaţi toate ţintele pe care Executivul român vi le pune în faţă, pentru a îmbunătăţi colectarea de fonduri la bugetul naţional, în aceeaşi măsură să vă validaţi şi dumneavoastră ca profesionist în fruntea acestei structuri. Este în interesul tuturor ca ANAF să funcţioneze, nu este o instituţie nouă. (...) Aveţi tot sprijinul politic şi administrativ al Executivului, pentru a vă duce treaba la bun-sfârşit", a mai afirmat premierul.
MRU vrea performană în combaterea evaziunii
Şeful Executivului le-a cerut, totodată, miniştrilor de resort şi celorlalţi oficiali cu atribuţii în combaterea evaziunii fiscale să reanalizeze modul de acţiune, pentru obţinerea de rezultate calitative.
"În ceea ce priveşte comitetul nostru interministerial, dar şi grupul de lucru de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, vă solicit tuturor celor implicaţi reanalizarea modului de acţiune în cadrul acestui organism astfel încât comunicarea să fie rapidă, directă şi orientată spre obţinerea de rezultate calitative", le-a spus Ungureanu oficialilor cu atribuţii în combaterea evaziunii.
El le-a solicitat acestora în mod expres "destructurarea grupărilor infracţionale şi recuperarea rapidă a prejudiciilor, utilizarea eficientă a resurselor în raport cu rezultatele obţinute, atât la nivelul structurilor centrale, cât şi la nivelul structurilor teritoriale".
La Comitetul pentru combaterea evaziunii fiscale, reunit la Guvern, au mai venit, printre alţii, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.