Cătălin Predoiu: România se află într-un vârf de intensitate al ninsorilor şi vântului puternic

Prim-ministrul interimar a explicat că vântul va mai scădea în intensitate, dar se va menține codul galben de ger. Acesta a mai precizat că România se află într-un vârf de intensitate al ninsorilor şi vântului puternic, în special în zona de sud-est, şi există unele situaţii critice în mai multe judeţe, pe care autorităţile încearcă să le rezolve, inclusiv cu sprijinul armatei.

”Avem o ambulanță din Craiova care trebuia să vină în București. A fost redirecționată pe o rută ocolitoare. Avem informații că o să ajungă cu bine în Capitală”, a explicat Cătălin Predoiu. Acesta a mai adăugat că CET Iași va fi alimentat cu o garnitură specială de tren, care va pleca în perioada următoare spre Iași. ”Urmărim în permanență situația alimentării cu energie electrică și căldură. Este foarte important ca autoritățile locale să urmărească situația permanent. În această seară, la ora 19.00, vom avea o nouă video conferință cu prefecții. Vom solicita prefecțiilor să dea date exacte cu privire la situația din teritoriu”, a mai spus premierul interimar. Meteorologii au prelungit codul portocaliu de ninsori şi viscol pentru opt judeţe din sud-estul ţării până miercuri, când va intra în vigoare codul galben de ger în toată ţara, până duminică dimineaţă. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până miercuri la ora 22.00 va fi prelungit codul portocaliu de ninsori şi viscol pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi şi Vrancea. Pentru Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov avertizarea cod portocaliu este valabilă până miercuri, la ora 8.00. Conform textului avertizării, până miercuri, la ora 22.00, vântul va continua să prezinte intensificări susţinute ce vor depăşi la rafală 70-80 km/h în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei. Codul galben de ger va intra în vigoare de miercuri şi până duminică, la ora 10.00, în toată ţara, temperaturile minime ajungând până la -25 de grade.