Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență Județean Timișoara au salvat, ieri, doi tineri grav bolnavi, realizând, în premieră națională, două operații extrem de complicate
Pentru prima dată în România, medicii au efectuat o intervenție endovasculară la nivelul arterei iliace, în cazul unui băiat, și au operat, tot prin intervenție endovasculară, o tânără care suferă de sindromul May Thurner. Intervențiile au fost posibile datorită faptului că Spitalul Județean Timișoara a intrat în programul destinat acestui tip de intervenții, operații hibride, finanțat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Cele două intervenții au fost realizate de specialiștii de la Clinica de Chirurgie Vasculară. Medicii Mihai Ionac și Adrian Tutelcă au colaborat cu Rolf Dammrau, chirurg vascular din Germania, specialist cu vastă experiență în intervențiile endovasculare.
Sindromul May Thurner
Prima intervenție a vizat o pacientă de 24 de ani care a fost diagnosticată, încă de la naștere, cu sindromul May Thurner. Ea avea vena principală a piciorului stâng, în interiorul abdomenului, îngustată. În urmă cu două luni, pacienta a suferit o tromboză venoasă profundă (un cheag de sânge a blocat circulația sângelui prin venă), lucru care i-a pus viața în pericol. Tromboza a fost tratată de medicii timișoreni, iar ulterior aceștia au decis să intervină și asupra sindromului May Thurner. Ieri, în sala de operații a intrat o echipă formată din chirurgi vasculari și radiologi care au corectat sindromul printr-o intervenție endovasculară care nu a mai fost fă- cută până acum în niciun spital din țara noastră: mai exact au plasat un stent venos cu o construcție specială, la nivelul vasului de sânge.
Proteză specială
Cea de-a doua operație realizată în premieră națională a fost o intervenție endovasculară la nivelul arterei iliace a unui tânăr care suferă de o boală anevrismală (dilatație) cu mai multe localizări la nivelul acestui vas de sânge. „Localizarea este deosebit de gravă, ruptura acestui anevrism putând duce chiar și la deces. Tratamentul se va realiza prin implantarea pentru prima oara în țara noastra a unei proteze special construite pentru artera iliacă (arteră din micul bazin)”, a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Timișoara, Andreea Borboros.