Premiera medicala mondiala

O echipa de medici francezi si elvetieni a operat ieri sapte persoane care sufereau de varice cu ajutorul unui aparat de ultima generatie.

Aparatul a fost donat Spitalului Municipal din Sighetul Marmatiei si a fost folosit pana acum numai in teste, dupa ce a fost omologat recent la Geneva.

Aparatul foloseste procedeul de „termoscleroza”, prin care sunt indepartate depunerile de pe vasele sanguine. „Se introduce in vasul de sange o sonda de doar doi milimetri, prin care se pulverizeaza vapori de apa la o temperatura de peste 100 de grade Celsius, care topesc grasimile depuse”, a afirmat Vasile Bodnar, directorul Spitalului Municipal din Sighetul Marmatiei.

Despre riscul operatiilor, acesta crede ca este practic inexistent, iar sansele de vindecare sunt bune. „Nu pot sa dau un procent, insa sansele sunt bune. Depinde foarte mult de modul de viata si de alimentatie pentru ca, in functie de asta, este posibil ca boala sa recidiveze sau nu”, a precizat Vasile Bodnar.