Doctorul Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, a anunțat că, din data de 9 aprilie a început să fie aplicată o nouă strategie de prevenţie a răspândirii noului coronavirus: testarea comunitară.
Iniţiativa a aparţinut personalului laboratorului Spitalului Judeţean din Oradea, fiind acceptată de către DSP.
Probele prelevate sunt testate prin metoda PCR la aparatul achiziţionat din donaţii comunitare în decursul lunii trecute.
„Începând de ieri, 9 aprilie, în judeţul Bihor se aplică o nouă strategie de prevenţie, prin testarea comunitară. Metoda de testare comunitară creşte volumul, viteza şi eficienţa depistării persoanelor infectate cu Covid-19 şi vine în completarea procedurilor în vigoare, care se bazează pe testarea individuală, având un ritm de depistare mai lent", a transmis, printr-o informare oficială, dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor şi comunicatorul oficial pe tema COVID-19 în Bihor.
Potrivit medicului Dorel Tîrț, „noua strategie de testare comunitară constă în definirea de zone clar delimitate geografic, cu populaţie omogenă, şi testarea comunităţilor din zonele respective prin metoda "pooling", respectiv testarea mai multor persoane într-o singură probă".
Practic, prin „pool testing", probe - de secreţii nazofaringiene - de la zeci de persoane sunt amestecate, printr-o procedură specifică de laborator. Dacă rezultatul e negativ, înseamnă că niciuna dintre ele nu are virusul.
„În cazul confirmării probei, grupul testat pozitiv va fi divizat în subgrupe mai mici, multiplu de doi, şi retestat până la identificarea tuturor persoanelor pozitive (ex. divizare grup: 64, 32, 16, 8, 4, 2)", explică dr. Ţîrţ.
Iniţiativa acestei metode de testare, aplicată în multe cazuri de epidemii, a aparţinut dr. Marcela Bota, de la laboratorul Spitalului Judeţean din Oradea, în urmă cu aproape o săptămână, după care conducerea DSP a acceptat utilitatea metodei.
Purtătorul de cuvânt al DSP Bihor a subliniat în comunicat că, pe lângă creşterea volumului şi vitezei de depistare a cazurilor pozitive, această metodă creşte şi eficienţa testării, căci se folosesc un număr considerabil mai mic de teste decât dacă s-ar testa individual.
Autorităţile nu precizează, însă, câte astfel de teste de tip „pooling" se vor face pe zi şi nici care sunt primele comunităţi din Bihor vizate.
„Menţionăm că această strategie este aplicată cu succes în prevenţia Covid-19 în Israel, fiind o metodă folosită la nivel mondial în prevenţia altor tipuri de epidemii. Metodologia de aplicare pentru Bihor a fost avizată de un grup de specialişti din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor", se arată în informarea DSP.
Această metodă a mai fost folosită în anumite zone din Germania şi din Statele Unite ale Americii.
DSP Bihor precizează că metoda de testare comunitară va fi aplicată şi în cazul celor aflaţi în carantină. Pe 10 aprilie, în Bihor erau carantinate 1380 de persoane.
„Precizăm că, deşi metodologia actuală prevedea că testarea persoanelor carantinate asimptomatice nu este necesară, în judeţul Bihor toate persoanele au fost testate înainte de ieşirea din carantină", a mai arătat dr. Ţîrţ.
Până acum, în judeţ se realizau teste pentru persoanele suspecte, contacţii acestora, personal medical, pacienţii cu alte afecţiuni din Spitalul Judeţean şi persoanele aflate în carantină, potrivit ebihoreanul.ro