Keanu Reeves se întoarce pe ecranele din SUA în aceeaşi zi, în continuările de la ''Matrix'' şi ''John Wick''.
Celebrul actor Keanu Reeves se va întoarce în aceeași zi pe ecranele americane, în noile episoade ale filmelor "Matrix" şi "John Wick". Acest lucru se va întâmpla pe data de 21 mai 2021, când vor fi difuzate simultan continuările celor două producții, în ziua denumită de fani "Keanu Day", informează AFP.
"Matrix 4" va fi distribuit de studiourile Warner Bros, în timp ce al patrulea capitol al aventurilor ucigaşului "John Wick", va fi distribuit de concurentul lor, Lionsgate. Deși lansarea simultată a celor două producții a fost deja anunțată, este posibil ca acest lucru să nu se mai întâmple, din cauza unei întârzieri a filmărilor sau a unei strategii de marketing, relatează agerpres.ro.
Fanii celebrului actor au reacționat imediat pe rețelele de socializare, foarte mulți dintre ei propunând ca ziua de 21 mai să fie dedicată oficial lui Keanu Reeves. Actorul canadian, în vârstă de 55 de ani, a redevenit popular în ultimii ani, fenomen care a primit numele de "Keanuaissance". Acest lucru a fost posibil în special datorită prezenţei sale în jocuri video cărora le împrumută vocea, şi uneori şi imaginea, cum ar fi "Cyberpunk 2077". El este apreciat şi pentru stilul său simplu, care constrastează cu strălucirea Hollywoodului, deși acţiunile şi gesturile sale sunt urmărite foarte aproape de mass-media.
Până la ora actuală, trilogia ("Matrix" - 1999, "Matrix Reloaded" şi "Matrix Revolutions" - 2003) a înregistrat încasări de peste 1,6 miliarde de dolari în cinematografele din întreaga lume, trilogia prezentând un grup de rebeli care luptă împotriva inteligenţelor artificiale care a întemniţat oamenii în Matrice, un univers al realităţii virtuale care simulează lumea exterioară. Până la ora actuală nu se știu cu precizie detalii din acțiunea din cel de-al patrulea film din universul "Matrix", al cărei titlu nu a fost încă dezvăluit.