Cinci copii români care au suferit la naștere sau mai târziu în viață afectări cerebrale sunt tratați cu propriile celule stem, în studii care au loc în România și în SUA. Toți micuții au primit deja transplantul cu celule stem, iar acum sunt monitorizați de medici neurologi de la Spitalul „Al. Obregia” din București.
Primul copil român care a beneficiat de tratamentul cu propriile celule stem este Alex, un băiețel din București care s-a născut sănătos, însă la vârsta de 11 luni a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală. S-a înecat în timp ce mânca, iar lipsa de oxigen i-a afectat creierul.
Alți patru copii cu paralizie cerebrală din mai multe județe ale țării beneficiază, în premieră pentru Europa, de tratament cu propriile celule stem chiar în spitale din România. Transfuziile cu propriile celule s-au făcut deja la Institutul Clinic Fundeni din București, iar acum micuții sunt monitorizați de medicul primar în neurologie pediatrică Dana Craiu, șef secție la Spitalul „Al. Obregia” din Capitală. „Condițiile pentru a fi incluși în acest studiu au fost ca cei patru copii să aibă celulele stem stocate la naștere, iar paralizia să nu fie una progresivă. Se face o singură transfuzie după ce sângele a fost testat și pregătit în laboratorul bancii de celule stem în care a fost stocat. Această etapă a avut loc deja”, ne-a explicat dr. Dana Craiu, care va urmări micuții la intervale regulate de timp (trei luni, șase luni, un an).
Primele semne bune
„Studiul nostru, făcut în parteneriat cu medici din Slovacia, evaluează siguranța acestei metode și dacă apar reacții adverse. Beneficiile la copii se observă în timp. Unii părinți spun că au apărut deja: sunt de atenție, pe partea cognitivă”, ne-a mai spus medicul Dana Craiu.
Din studiul realizat în SUA, la Duke University, a rezultat că metoda e sigură. „Acum sunt în desfășurare, tot în SUA, pe un grup mai mare de pacienți, studii de eficiență, care sunt mai semnificative statistic”, ne-a mai spus medicul.
Studiul făcut la Duke University din SUA a inclus copii din Europa