Foștii preoți Costică Antoche și Ciprian Nicu Guriță au beneficiat de “bunăvoința” Arhiepiscopiei Tomisului, care le-a pus la dispoziție biblioteca, pentru a-și putea cere public iertare pentru faptele care au dus la caterisirea lor în urmă cu mai mulți ani. Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului susțin că este o premieră. După 1989 ar mai fi existat cereri de ridicare a caterisirii în România, însă fără ca foștii preoți să își ceară scuze în mod public.
Fostul preot Costică Antoche, care a slujit la parohia “Sf. Ștefan-Gară”, Constanța, a fost exclus din Biserică, în 2006, pentru “căderea și persistența în păcatul desfrâului, hotărârea definitivă de a divorța și faptul de a se cununa (religios) a doua oară, cu o altă femeie în anul 2000, în timp ce asupra căsniciei sale nici măcar nu s-a intentat divorțul”. Iar Ciprian Nicu Guriță, fost preot la parohia Eforie Nord II a fost caterisit, în 2011, pentru neascultarea şi nesupunerea faţă de organele bisericeşti superioare în legătură cu refuzul de a accepta pedeapsa Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, respectiv transferul disciplinar la parohia Țibrinu”.
Cei doi preoți și-au cerut iertare și nădăjduiesc la reprimrea în sânul Bisericii. Este inedita doar în epoca noastră. Pe vremuri se făceau doar spovedanie în public. Primeau iertare și de la Dumnezeu și de la cei de fata. Ideea e binevenita. Cu toții greșim. Am cerut iertare pentru toate faptele și gesturile săvârșite, în primul rând arhiepiscopului Teodosie care a dat dovada de dragoste creștinească și m-a iertat. Datoria mea este să îmi cer i8ertare și creștinilor. Cer iertare celor cărora le am greșit și voi sluji pana când va rândui Dumnezeu”, a spus Costică Antoche. Întrebat de păcatele făcute, fostul preot Costică Antoche a evitat răspunsul precizând că însuși cuvântul iertare înseamnă să nu mai dezgropăm morții”.
Iar Ciprian Nicu Guriță, care a fost caterisit pentru că, având copil mic, a refuzat să plece la o parohie îndepărtată, la 100 kilometri de casă, și-a recunoscut neascultarea și nesupunerea. “Orice om are dreptul la îndreptare și iertare. IPS Teodosie are drept de devolutiune adică are drept de iertare de reprimire. Să speram că se va folosi de el la Sinod. Rog, public, să fiu iertat”, a spus Ciprian Guriță. Când au fost caterisiți, niciunul dintre cei doi nu a contestat decizia în instanțele civile. “Nu confundăm Sinodul cu hotărârile judecătorești care nu se termina cu iertare. Deciziile Bisericii se termină cu dragoste creștinească. Vrem iertare creștinească și nu dreptate omeneasca. Dreptatea e numai la Dumnezeu”, potrivit lui Costică Antoche.
Ceea ce se întâmplă astăzi este parte a unui dosar al celor doi foști preoti. Pe lângă cererea publică de iertare, dosarul va mai conține și alte documente, argumente. “Cererea publică de iertare este analizată în cadrul unei ședințe a Sfântului Sinod, iar decizia privind iertarea de sancțiunea caterisirii este definitivă și nu poate fi contestată”, spune purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu. Ideea cererii publice de iertare ar aparține celor doi preoți, nicidecum Arhiepiscopiei Tomisului, și nu ar avea nicio legătură cu faptul că ei se afiliaseră între timp la o „Mitropolia Autonomă după Vechiul calendar – Episcop Gherasim”, structură religioasă nerecunoscută de BOR și de Statul român.