Premieră de succes pentru “Jurnal de România. Constanța”, spectacol de teatru multimedia, cu sala plină

Premiera spectacolului multimedia “Jurnal de România. Constanța”, un proiect al regizorului Carmen Lidia Vidu, a avut loc, seara trecută, la Teatrul de Stat într-o sală plină până la refuz cu constănțeni care, la final, au aplaudat frenetic prestația celor șase actrițe din distribuție.

Succesul spectacolului se datorează, probabil, mai ales faptului că fiecare spectator vede și simte ce înseamnă Constanța prin modul în care actrițele, în monoloagele lor, își deschidă sufletul, raportându-se la mediul în care își duc existența.Totul, ilustrat cu poze de acasă, cu mama, cu tata, cu cartierele Constanței, cu plaja, cu primarul actual, și fost, cu samba, cu pene, cu străzi cârpite, sau nu, cu spital, inundații, print screenuri la ziare cu titluri de subiect atins de actrițe. Și imagini video. Singurele locuri rămase goale în sala de spectacol au fost cele rezervate primarului și președintelui Consiliului Județean Constanța.

Carmen Lidia Vidu, regizorul spectacolului, nu și-a dorit ca distribuția să fie formată numai din femei. “Am făcut distribuția în urma unui interviu, nu a fost casting, ci am stat de vorbă cu actorii. Să văd cum se raportează la familie, la oraș, cum se raportează la muncă, dacă își recunosc micimile, dacă vor să și le repare și le-am ales pe Mirela Pană, pe Laura Iordan, Florina Stănculeț, Alina Manțu, Lana Moscaliuc, pe actrița tătăroaică Turchian Guzen Nasurla”. Spectacolul lui Carmen Lidia Vidu de la Constanța este parte a proiect mai larg, care se numește Jurnal de România. Primul episod a avut loc la Sfântul Gheorghe, în Covasna.Urmează Jurnal de Chișinău.