Compozitoarea şi pianista japoneză Hiromi, recunoscută în toată lumea pentru talentul prin care îmbină jazz-ul, rock-ul progresiv şi muzica clasică în piesele sale, va fi în centrul unui proiect muzical programat în premieră pe o renumită scenă din Bucureşti.
Hiromi va cânta alături de un alt mare talent, impresionantul harpist de muzică jazz, latin-jazz, columbianul Edmar Castaneda, la Ateneul Român, la 21 octombrie, de la ora 20:00. Despre această colaborare, artistul sud-american a declarat: „Cand am vazut-o pe Hiromi pentru prima oara, la Montreal, a fost absolut fantastic. Energia pe care o debordeaza in momentul in care canta la pian, un stil atat de diferit fata de alti cunoscatori ai pianului, este pur si simplu... wow!
Am fost cu adevarat emotionat si impresionat de felul cum aborda acest instrument. Cred ca este inceputul relatiei dintre pian si harpa sau dintre Japonia si Columbia (rade!). Clar e doar inceputul. Va fi atat de multa muzica, atata pasiune pentru viata.”
De cealaltă parte, Hiromi a explicat sursa chimiei care a apărut între ea şi Castaneda: „Cand l-am vazut pe Edmar, in Montreal, am stiut din prima clipa ca impartasim acelasi limbaj muzical. Am stiu ca ne vom conecta imediat la universul muzical. Iar cand am inceput sa cantam impreuna a fost... magnific, magic iar chimia dintre noi a fost minunata.
Aceasta relatie muzicala va creste, va evolua. Fiecare concert este ca un nou inceput, este altceva. Este diferit, exact ca in viata. Ma bucur de orice moment! De fiecare data cand suntem pe scena vedem lumea extaziata, surprinsa. N-au auzit niciodata o harpa sunand in acest fel sau n-au auzit niciodata o combinatie atat de interesanta intre pian si harpa. Este o experienta noua pentru toti, inclusiv pentru noi doi.”