Prejudecăţi despre depresie

Depresia e o boală "adevărată" care "se vede" la analize. Nu se tratează cu muncă în exces, dar nici cu pastile toată viaţa. Femeile acceptă mai uşor problema, iar bărbaţii suferă pe ascuns.

O persoană din şase este atinsă de "microbul" corăbiilor înecate la un moment dat. La o aşa incidenţă a depresiilor, "leacurile băbeşti" şi miturile abundă. Psihiatrii le comentează mai jos.

1. Munca ţine depresia la distanţă

FALS. Unul dintre miturile intens vehiculate spune "să-ţi îneci amarul" în muncă. Nimic mai greşit, susţin spe cialiştii. Munca poate vindeca într-adevăr tristeţea pasageră, dar munca în exces şi epuizarea pot agrava depresia deja instalată.

"O persoană cu depresie are într-adevăr o calitate a vieţii mai bună dacă lucrează. Sunt însă persoane care îşi desconsideră boala şi lucrează adictiv, până la epuizare. Este ca o curbă sinusoidă, până la un punct e bine, după care e rău", explică Gabriel Diaconu, psihiatru la Sapiens Medical Center, din Bucureşti.

2. Depresia nu e o boală în adevăratul sens

FALS. Depresia este o boală severă care se "citeşte" la investigaţii. Activitatea creierului şi legăturile dintre neuroni (neurotransmiţători) sunt perturbate.

"Depresia nu este o boală imaginată, este o boală a creierului, anumite părţi ale acestuia funcţionează defectuos. Există modificări vizibile la RMN funcţional. Netrată, se agravează continuu", atrage atenţia specialistul Gabriel Diaconu.

3. Depresivii nu fac decât să se plângă

FALS. Într-o lume "perfectă", este foarte uşor de pus etichete celor care îndrăznesc să se plângă. Însă, depresivii nu sunt leneşi, "plângăcioşi" sau victime eterne şi nu-şi doresc să trăiască toată viaţa în depresie.

"E mai mult o prejudecată. În aparenţă, o persoană depresivă pare că mereu se plânge. În esenţă, e un simptom al depresiei, nu întreg tabloul. Nu e un mod de a-i manipula pe cei din jur. Aşa văd ei lumea: polarizat, dihotomic", adaugă psihiatrul.

4. Medicamente pe viaţă

FALS. "Generaţia Prozac" este doar un mit. Pastilele sunt doar o parte din întreg arsenalul de tratare a depresiei. Psihoterapia este la fel de eficientă ca pastilele în cazul depresiei uşoare sau moderate. Chiar şi aşa, pastilele antidepresive nu trebuie luate o viaţă întreagă.

"Doar o minoritate a bolnavilor iau medicamente pe viaţă. Este nevoie într-adevăr de medicamente pentru depresie câteva luni, dar acestea au un efect de câţiva ani", vine specialistul cu lămuriri.

5. Depresie, adică lacrimi

FALS. Nu toţi depresivii varsă şiroaie de lacrimi sau acţionează violent, alţii se închistează şi suferă pe acuns. Lipsa tabloului dramatic nu înseamnă că problema nu există.

6. Discuţiile despre boală înrăutăţesc simptomele

FALS. Bolnavii erau odată sfătuiţi să nu vorbească despre problemele lor, pentru că nu fac decât să se deprime. Astăzi, studiile au demonstrat că "discuţiile" avizate vindecă boala. "Dimpotrivă, discuţia pe faţă, cu vocabularul corect, este primul pas spre vindecare. Nu pot să vindec un pacient dacă acesta nu recunoaşte că are o problemă. Am avut un pacient care m-a rugat să-l ajut să găsească sensul vieţii, dar nega că ar avea vreo depresie", explică psihiatrul.

7. Tinerii, nefericiţi de la natură

RELATIV. Nu toţi tinerii sunt "nefericiţi", însă tristeţea care nu trece în două săptămâni se transformă în depresie şi ajunge să afecteze 1 din 11 tineri.

"Adolescenţa este o vârstă particulară. Acum se schimbă funcţiile creierului, apare un fel de revoluţie a creierului, se pierd un sfert din sinapse. În momentul în care creierul intră în renovări, sunt scoase la iveală vulnerabilităţi mai vechi", explică psihiatrul.

Depresia adolescentului poate fi letală, mai ales că sunt predispuşi să consume droguri şi să se apuce de fumat. "Combinaţia depresie- droguri poate fi o explicaţie pentru explozia de sinucideri la adoles cenţi. Aş putea spune că explică 8 din 10 tentative de suicid", atrage atenţia medicul.

8. Se tratează greu

FALS. Potrivit unui studiu de mare amploare realizat de Institutul American pentru Sănătate Mintală, 70% dintre bolnavii care s-au tratat cu pastile (chiar dacă nu din prima) s-au şi vindecat.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă bolnavii de depresie este să caute ajutor specializat, adică psihiatric. "9 din 10 persoane înţeleg prin asta psiholog. Însă psihologul, deşi poate face un bilanţ al bolii, nu poate prescrie tratament. Iar dacă prescrie un tratament greşit, pacientul poate muri", explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

9. Bărbaţii, diagnosticaţi mai greu

RELATIV. Bărbaţii de regulă evită să discute despre problemele lor de natură emo ţională, spre deosebire de femei. Bărbaţii nu pozează în persone slabe şi se manifestă atipic: nu sunt trişti, ci mai degrabă violenţi, iritabili şi neliniştiţi. De obicei, îşi îneacă amarul în alcool şi droguri.

10. Depresia vine pe furiş

ADEVĂRAT. Depresia se dezvoltă gradual, de aceea este şi greu de acceptat şi de depistat. Zilele proaste devin rutină, bolnavii încep să lipsească de la muncă, de la şcoală sau se izolează de prieteni. Acest tip de depresie poate sabota ani de zile viaţa profesională şi socială, realaţiile sau chiar viaţa. "O persoană cu depresie are întradevăr o calitate a vieţii mai bună dacă lucrează. Sunt însă persoane care îşi desconsideră boala şi lucrează adictiv, până la epuizare." GABRIEL DIACONU, psihiatru