Astăzi este Boboteaza

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia, azi, slujba cea mare de sfinţire a apei (aghiasma mare), la sărbătoarea Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală, începând cu ora 11,30, în faţa Reşedinţei patriarhale.

Şi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi au fost amplasate 12 recipiente în care încap 12.000 de litri de apă sfinţită, în preajma cărora a fost aşezată crucea făcută din gheaţă. Slujba Aghezmei Mari este oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, imediat după Sfânta Liturghie. Având în vedere numărul mare de credincioşi care va participa la eveniment, ordinea la slujba religioasă va fi asigurată de 50 de jandarmi. "Pentru a preveni îmbulzeala, o parte din jandarmii care vor executa misiunea la Mitropolie vor fi în ţinută civilă. Pentru a se păstra ordinea în jurul recipientelor cu agheasmă se va monta un dispozitiv din garduri de protecţie, iar accesul în interior pentru a lua apă sfinţită se va face prin două culoare, unul dinspre Palatul Mitropolitan şi celălalt prin faţă clădirii administrative", a declarat căpitan Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.

Apa de la robinet, sfinţită

Timişorenii vor bea, de azi, apă sfinţită, după ce, la ora 13.00, la Staţia de tratare Bega va avea loc slujba de sfinţire a apei, oficiată de preotul Zaharia Pereş. "Pentru angajaţii Aquatim şi pentru timişoreni în general, celebrarea slujbei de Bobotează la principala staţie de tratare a oraşului a devenit o practică obişnuită, an de an, având semnificaţia spirituală de purificare a apei, de curăţire şi de protecţie", a declarat Ilie Vlaicu, directorul companiei.