Pregătire în a deveni voluntar

Câţiva tineri, care în 2007 au creat organizaţia Beyond Youth Potential, organizează la Bucureşti, între 21 octombrie - 29 noiembrie un proiect de promovare a voluntariatului.

Sub numele de Voluntising 2, evenimentul este compus din trei părţi: un training de 5 zile în domeniul voluntariatului şi advertising-ului, promovarea timp de o lună a unor campanii realizate de tinerii participanţi şi filmarea unui material informativ despre voluntariat, acesta fiind destinat tuturor ONG-urilor. Această ediţie are ca obiectiv creşterea gradului de implicare a tinerilor în activităţile de voluntariat, potrivit organizatorilor. Participanţii, organizaţi în echipe, vor realiza cinci spoturi publicitare de promovare a voluntariatului şi un spot audio / jingle radio, o machetÇŽ de print sau un banner destinat paginilor web. Acestea vor fi realizate pe baza cunoştinţelor dobândite în cadrul trainingului. Temele abordate în cadrul campaniilor vor fi: Voluntariat General, Voluntariat de mediu, Voluntariat în organizaţii de tineret, Voluntariat Social, Voluntariat în Educaţie. Printre invitaţii care vor vorbi la eveniment se numără Monica Tatoiu, Andreea Ionescu, Monica Brătescu, Ciprian Gavriliu şi Tedy Necula. BYP este o organizatie non profit fondată în august 2007 la iniţiativa unor tineri dornici de a se implica în activităţile de voluntariat. Obiectivele organizaţiei sunt dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor, facilitarea accesului acestora în domenii precum management de proiect sau resurse umane şi instruirea tinerilor în concordanţă cu actualele cerinţe ale pieţei, ajutându-i să îşi descopere potenţialul. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul evenimentului.