PREFERATE de oricine. Ele sunt LEACUL pentru diabet?

David Schubert, doctor la Universitatea din Indiana, a publicat nu demult un studiu cu privire la o substanţă specială.

Substanţa, numită fisetină, un flavonoid care se regăseşte în căpşuni, a dovedit  beneficiile pe care le are pentru sănătate. 37 pe zi Fisetina reduce complicaţiile privind afecţiuni ale creierului şi ale rinichilor, în cazul bolnavilor de diabet, după cum susţine Schubert. Studiul, realizat la Institutul Salk pentru studii în biologie, arată că substanţa ajută în supravieţuirea celulelor cerebrale şi dezvoltă memoria. Studiile pe şoareci bolnavi de diabet a arătat că fisetina a redus complicaţiile chiar şi la exemplare în stare gravă. Cercetătorii au estimat că introducerea căpşunilor în regimul alimentar ar avea efecte benefice asupra sănătaţii, însă ar trebui să se consume aproximativ   37 de căpşuni pe zi. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Guvernul Ponta ştie doar atît: Să închidă drumurile, şoselele şi autostrăzile. Nu ştie însă cum să le deschidă!
  • Politicienii au tăcut. Urmează ancheta procurorilor în cazul morţilor din Apuseni
  • AFACEREA "DESZĂPEZIREA". 100 de milioane de euro, spulberate de viscol

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • TESTELE NUCLEARE din China, imagini ASCUNSE până acum| GALERIE FOTO
  • Nu crezi în FANTOME? Aceste fotografii te-ar putea face să te răzgândești! GALERIE FOTO
  • Altcineva în coşciug? Elvis TRĂIEŞTE? Ce anume l-ar fi determinat să îşi însceneze MOARTEA / VIDEO