De unde A ȘTIUT? PREDICŢIILE UIMITOARE ale lui Asimov pentru 2014. Ce a spus scriitorul SF acum 50 DE ANI

Cunoscutul scriitor SF Isaac Asimov, prezicea, în urmă cu 50 de ani, cu o exactitate uimitoare, tehnologia la care omul din 2014 are foarte uşor acces.

Biochimist recunonscut la nivel mondial pentru cele “Trei Legi ale Roboticii”,  Asimova trăit în America, dar s-a născut în Rusia. El a ştiut, acum 50 de ani, cum vom trăi noi astăzi, ce vom avea în casă, ce vom cumpără sau în ce ne vom pregăti cafeaua în fiecare dimineaţă, scrie Buzz Feed, preluat de yoda.ro.

Iată doar câteva din predicţiile lui Asimov:

1. “Un gând pe care îl am este că oamenii vor continuă să extragă din natură pentru a crea un mediu care să li se potrivească mai bine”

2. “Bucătăria va fi alcătuită din obiecte care vor pregăti mese gata de servire, vor încălzi apă şi o vor transformă în cafea”

3. “Prânzurile şi cinele, cu hrană semipreparată, vor fi depozitate în congelator înainte să fie gata de preparare”

4. “Bineînţeles, aparatele din 2014 nu vor avea cabluri electrice”

5. “Va fi pus mult efort în proiectarea vehiculelor cu “creiere-digitale”. Vehiculele pot fi setate pentru ajunge la diferite destinaţii şi vor fi în stare să facă asta fără ajutorul oamenilor”

6. “Accentul va fi pus tot mai mult pe mijloacele de transport care vor avea tot mai puţin contact cu solul”

7. “Din 2014, doar navele fără echipaj uman vor fi lansate pe Marte, deşi o expediţie umană va fi în desfăşurare şi va apărea un model elaborat al unei colonii marţiene”

8. “Pe suprafeţe mici, trotuare mişcătoare (cu trepte pe cealaltă parte şi o clădire în faţă lor) îşi vor face apariţia în centrul oraşelor”

9. “În 2014, există o mare probabilitate că populaţia lumii să atingă 6.5 miliarde de locuitori, iar populaţia Statelor Unite ale Americii să fie de 350 de milioane de locuitori”

10. “Sateliţi care se sincronizează, suspendaţi în spaţiu, vor face posibilă conexiunea ta în orice loc pe pământ”

11. “Comunicarea va deveni vizibilă şi vei auzi şi vedea în acelaşi timp persoană pe care o telefonezi”

12. “De fapt, unul dintre cele mai populare obiecte expuse la Târgul Mondial din 2014 va fi un televizor 3D, care arată obiectele la mărimea reală, unde pot fi văzute performanţele de la balet”

13. “O parte din produsele General Electric va constă într-o şcoală a viitorului unde un circuit TV închis şi programe pe bandă vor ajută procesul de predare”

14. “Roboţii nu vor mai fi comuni în 2014, dar vor continuă să existe”

15. “Lumea din 2014 va avea puţine locuri de muncă rutinizate care pot fi făcute chiar mai bine de diferite maşinării decât de orice fiinţă umană. Omenirea va deveni astfel o rasă a maşiniştilor”

16. “Chiar şi aşa, omenirea va suferi grav de boală plictiselii”

17. “Puţinii norocoşi care vor fi implicaţi în muncă creativă de orice tip vor deveni adevărată elită a omenirii şi vor face mai mult decât să fie o maşină”

18. “Într-adevăr, cea mai sumbră speculaţie pe care o pot face despre 2014 este că, într-o societate preocupată de obţinerea timpului liber, cel mai glorios cuvânt din vocabular va fi 'muncă'” ARTICOLE POPULARE:

  • A SLĂBIT atât de mult încât SOŢUL său NU a mai RECUNOSCUT-O când s-a întors din Afganistan | GALERIE FOTO

  • PENIBILI DE REVELION. S-au ÎMBĂTAT CRIȚĂ la petrecere și apoi s-au BĂTUT CU POLIȚIA sau au ajuns SĂ SE FACĂ DE RÂS | GALERIE FOTO

  • ALPINIST EXPERIMENTAT, un COPIL de 9 ani. Un BĂIEŢEL a escaladat vârfurile Kilimanjaro, Whitney şi Aconcagua | GALERIE FOTO