Ordinul 1099/2016 al Finanțelor publicat în Monitorul Oficial 0577 din 29 iulie este deosebit de important din perspectiva persoanelor fizice, pentru cetățeni români ce călătoresc în sănătate și domiciliază acolo sau pentru cetățenii străini, respectiv apatrizii, ce locuiesc în România o perioadă mai lungă de timp, scriu consultanții de la Bența Consult.
Aceștia trebuie să își stabilească rezidența fiscală într-un stat iar acel stat este îndreptățit legal să solicite plata impozitelor.
Potrivit art. 59 din Codul fiscal, cetățenii români ce pleacă din România pentru o perioadă mai mare de 183 zile au obligația să notifice ANAF cu cel puțin 30 zile înainte de plecare pentru stabilirea rezidenței fiscale. Aceeași obligație o au și persoanele fizice străine ce intenționează să rămână pe teritoriul României mai mult de 183 zile.
Per ansamblu, odată ce persoana fizică are stabilită rezidența într-un stat, acel stat este în măsură să stabilească impozitarea persoanei fizice, fără ca această rezidență fiscală să afecteze cetățenia sau dreptul de vot pentru statul ce a acordat cetățenie.
Prin OMFP nr. 1099/2016 se aprobă următoarele formulare: - „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România“; - „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România“; - „Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi ....................., de către persoana fizică sosită în România şi care are o şedere mai mare de 183 de zile“; -„Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri, încheiată între România şi .........................., de către persoana fizică plecată din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile“.
Cum se procedează
Persoane fizice aflate în sfera modificării rezidenței fiscale vor trimite mai întâi la autoritatea fiscală chestionarele completate. Transmiterea se face prin depunerea a două formulare originale, fie direct de persoana fizică în cauză, fie prin împuternicit sau prin poștă cu confirmare de primire.
Notificările se semnează și completează însă de organul fiscal competent, un exemplar comunicându-se contribuabilului, un exemplar rămâne la dosarul fiscal iar un alt exemplar se arhivează.
Pentru stabilirea rezidenței fiscale se au în vedere mai multe criterii cum ar fi: - stabilirea persoanei fizice într-un stat pentru o perioadă mai mare de 183 zile; - deținerea unui domiciliu într-un stat; - deținerea unei locuințe permanente într-un stat; - analiza centrelor vitale ale persoanei fizice.
OMFP nr. 1099/2016 detaliază și situațiile când persoana fizică poate avea domiciliul în ambele state, locuințele în ambele state, etc. În acest caz apar criterii suplimentare de clasificare cum ar fi stabilirea apartenenței la o organizație caritabilă, culturală sau religioasă, existența unor conturi sau împrumuturi la bănci, locul de stabilire al familiei etc.