Mântuitorul e dus la templu de Fecioara Maria și Dreptul Iosif pentru a fi închinat lui Dumnezeu, potrivit vechii legi.
Pe 2 februarie, Biserica prăznuieşte „Întâmpinarea Domnului” (sau Stretenia), la 40 de zile de la Naştere. Potrivit vechii legi, care cerea ca primul născut al fiecărei familii să fie dedicat, afierosit Domnului, Mântuitorul este dus la Templu. Cu aceeaşi ocazie avea loc şi slujba de purificare a mamei.
Evident că Fecioara Maria nu avea nevoie de purificare după naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu, dar ea se supune cu smerenie vechii legi, aşa cum şi Mântuitorul o va face. Prin urmare, Pruncul este dus de Fecioara Maria şi de Iosif, la Templu, dimpreună cu o pereche de turturele care trebuiau jertfite lui Dumnezeu. Aici sunt întâmpinaţi de bătrânul preot Simeon şi de proorociţa Ana.
O greşeală de traducere l-a făcut să trăiască 300 de ani
Potrivit tradiţiei, Simeon a făcut parte dintre cei 72 de traducători (câte 6 din fiecare neam al lui Israel) ai Scripturii. În secolul III î.Hr., Ptolemeu al IIlea îi convoacă la Alexandria pe cei 72 de înţelepţi pentru a traduce Vechiul Testament în greceşte, traducere care avea să poarte de aceea numele de Septuaginta.
Când Simeon a ajuns la pasajul „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia, 7, 14), el a tradus „Fecioară” prin „Femeie”, pentru că i s-a părut de neînţeles ca o fecioară să nască. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu l-a legat să nu moară până nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioară.
Prin urmare, în clipa în care L-a ţinut pe Iisus în braţe, Simeon avea aproape 300 de ani! Bătrânul preot are atunci revelaţia că acel Prunc este însuşi Mântuitorul lumii şi rosteşte zguduitoarea frază: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Acestea rugăciune este rostită la fiecare slujbă a Vecerniei.
Suferinţă şi mântuire: „Prin sufletul tău va trece sabie”
Apoi, adresându-i-se Fecioarei Maria, Simeon o avertizează despre cumplitele suferinţe care vor preceda Mântuirea: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35)
Proorociţa Ana avea 84 de ani şi era fiica lui Fanuel. Ea nu părăsea niciodată Templul, slujind cu smerenie în post şi rugăciune. Alături de Simeon, şi ea a dat mărturie despre divinitatea Pruncului. În icoana dedicată Întâmpinării Domnului, proorociţa Ana are în mâini un sul de pergament pe care scrie „Pruncul a întărit cerul şi pământul”
Istoricul praznicului Întâmpinării Domnului
Papa Gelasiu a introdus praznicul Întâmpinării Domnului, la Roma, în 494. Astfel, a fost înlocuită vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe Pan, omorâtorul de lupi (Lupercus) şi ocrotitorul turmelor. În Răsărit, praznicul a fost introdus de Împăratul Justin în 526 şi generalizat de Justinian.
La catolici, sărbătoarea pune accent pe persoana Fecioarei (se şi numeşte „Curăţirea Sfintei Marii” – „Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis”), în vreme ce ortodocşii pun în centrul praznicului pe Prunc, iar sărbătoarea face parte din cele dedicate Mântuitorului.
Copiii sunt închinaţi la biserică la 40 de zile de la naştere
Modelul Sfintei Familii este păstrat şi astăzi. La 40 de zile de la naştere, mamele merg cu pruncii lor la biserică pentru a-i aduce ofrandă lui Dumnezeu. Preotul face cruce asupra mamei şi copilului apoi pune peste ei epitrahilul. În acel moment, mama şi copilul îi închipuie pe înşişi Maica Domnului cu Pruncul în braţe, în Templul din Ierusalim. Preotul citeşte mamelor moliftele de curăţire în Agheasmatar , care le permit să revină la Biserică şi să participe la Sfintele Taine, inclusiv să se împărtăşească. Pruncii sunt luaţi în braţe de preoţi şi închinaţi la icoanele împărăteşti, din dreapta şi stânga altarului, care îi înfăţişează pe Mântuitor şi pe Mama Lui. Băieţii sunt duşi şi în altar, iar ritualul îmbisericirii este încheiat de preot, cu rugăciunea Dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne...”
Micuţul este aşezat de preot jos, pe solee, în faţa uşilor împărăteşti. De acolo este luat în braţe de mamă, după ce aceasta a făcut trei închinăciuni. Praznicul Streteniei,
OBICEIURI
Umbra ursului anunţă vremea
Ziua de 2 februarie se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice. Ursul este un personaj totemic în credinţă populară, asociat cu un bătrân puternic şi înţelept, în legătură cu care puneau schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare şi ursul îşi vede umbra, iarna se mai prelungeşte cu încă şase săptămâni.
Dacă, însă, e vreme noroasă şi ursul nu-şi vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape. Acest obicei este specific şi altor spaţii geografice, inclusiv cel nord-american. Pentru a-i câştiga bunăvoinţa ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne şi miere. Copiii sunt unşi cu grăsime de urs pentru a deveni puternici şi rezistenţi, iar cei mai firavi şi mai plăpânzi sunt botezaţi Ursu. Cei sperioşi sunt afumaţi cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de ţiganii ursari, bărbaţii se lasă călcaţi de urs, pentru a fi sănătoşi şi puternici.