Practicienii în insolvenţă acuză desele modificări ale legilor justiţiei

Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) reclamă schimbările repetate ale legilor justiției susţinând că autoritățile de la Bucureşti încalcă directivele europene.

Schimbările legislative din domeniul juridic, din ultima perioadă, dovedesc că autoritățile nu țintesc obiective pe termen lung nici în domeniul insolvenței și au condus la încălcarea principiilor constituționale, ale recomandărilor UNCITRAL, ale legii și ale directivelor europene, susţine Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) într-un comunicat de presă.

Cadrul legislativ actual, supus unor schimbări permanente, afectează gradul de predictibilitate al actului de justiție, afirmă organizația care reprezintă aproape 3.000 de practicieni în insolvență.

,,Sistemul legislativ nearmonizat creează dificultăți semnificative în derularea procedurilor din sectorul insolvenței. În loc să simplifice situațiile de criză prin care trec companiile, cadrul actual impune, în aplicarea unei proceduri de insolvență, apelarea la alte prevederi legale din toate domeniile economice și sociale”, afirmă Florin Dragomir, vicepreședinte UNPIR.

Practicienii în insolvență afirmă că formulările legislative care pot genera interpretări contradictorii și lipsa unor reglementări clare cu privire la instituirea unor termene predictibile în cadrul desfășurării procedurii insolvenței sunt de natură să afecteze în sens negativ derularea activității acestora.

,,Într-o economie de piață, insolvența este inevitabilă și necesară pentru menținerea unui mediu economic sănătos. Pentru o companie cu dificultăți financiare, insolvența începută la momentul potrivit poate însemna diferența dintre salvarea afacerii și a locurilor de muncă și dispariție. Astfel că existența unei prevederi legislative foarte clare, adaptate situației economice actuale, este esențială pentru derularea cu succes a procedurii’’, a mai spus Dragomir.

UNPIR face apel la autoritățile competente să demareze un dialog real șiconstructiv în interesul întregii societăți, menit să armonizeze legislația din domeniu cu prevederi consistente privind derularea procedurilor de insolvență, susținute prin statistici, jurisprudență europeană și experiența acumulată de practicieni.