Practica salvează erecţia

Cercetătorii au noi sfaturi pentru bărbaţii care doresc să funcţioneze fără reproş din punct de vedere sexual.

Pe scurt, aceştia trebuie să facă amor. Şi cât mai des. Potrivit unui studiu în care au fost analizaţi circa 1.000 de bărbaţi finlandezi timp de cinci ani, bărbaţii care fac sex în mod regulat prezintă un risc mai mic de a dezvolta o disfuncţie erectilă, relatează Reuters.

În plus, cu cât activitatea lor sexuală este mai intensă, cu atât scade riscul apariţiei acestei disfuncţii. Concluzia: bărbaţii trebuie să fie încurajaţi să rămână activi din punct de vedere sexual şi la vârste mai înaintate. Conform doctorului Juha Koskimaki şi colegilor săi de la Universitatea Tampere din Finlanda, studiul, publicat în „American Journal of Medicine“, s-a concentrat pe bărbaţi cu vârste cuprinse între 55 şi 75 de ani. În cazul celor care au afirmat că, în medie, fac sex mai puţin de o dată pe săptămână, riscul apariţiei disfuncţiei erectile întro perioadă de cinci ani este de două ori mai mare decât în cazul celor care fac dragoste cel puţin o dată pe săptămână.

De asemenea, în comparaţie cu cei care fac sex de trei sau patru ori pe săptămână, este de patru ori mai mare.