Compania rusă Kogalymavia a dat vina pe un „factor extern” pentru prăbușirea avionului său, sâmbătă, în Peninsula Sinai.
Un oficial al companiei, citat de BBC, a declarat:
„Singura explicație rezonabilă este că a fost provocată de o activitate externă.”
Comisia de investigație, alcătuită din experți în aviație, care cercetează datele existente în cutiile negre ale Airbus-ului, nu a ajuns încă la o concluzie.
Un purtător de cuvânt de la Kremlin a declarat pentru BBC că ipoteza unui act terorist nu poate fi exclusă.
La o conferință de presă de la Moscova, Alexander Smirnov, directorul adjunct al companiei, rebotezată MetroJet, a exclus ipoteza unei defecțiuni tehnice sau a greșelii de pilotaj:
„Singura explicație pentru ca un avion să fie distrus în aer poate fi un impact specific, pur mecanic, o influență fizică asupra aeronavei.”
Duminică, Viktor Sorocenco, directorul executiv al Comitetului Interstatal pentru Aviație, invocând suprafața uriașă (20 de kilometri pătrați) pe care s-au împrăștiat resturile aeronavei, a afirmat că „avionul s-a dezintegrat în aer”.
Aripa ISIS din Egipt a revendicat prăbușirea avionului, ca represalii față de ofensiva Rusiei în Siria.